Divorţ

Dosar Nr. 453 (21.01.2010)

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata la Judecatoria Bacau din 19.06.2009 reclamanta D L a chemat in judecata pe paratul D C solicitând instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta sa dispuna desfacerea casatoriei încheiata la data de 17.02.2001, sa pastreze numele dobândit în momentul încheierii casatoriei, sa-i fie încredintat minora spre crestere si educare, obligarea paratului la plata pensiei de întretinere pentru aceasta si a cheltuielilor de judecata.

Ulterior aceasta precizeaza ca solicita desfacerea casatoriei din culpa comuna, fara motivarea hotarârii, revenirea ei la numele avut anterior casatoriei si obligarea pârâtului la pensie de întretinere în procent de 25% din venitul minim pe economia nationala si compensarea cheltuielilor de judecata.

Actiunea a fost legal timbrata.

In motivarea cererii reclamanta arata ca s-a casatorit cu paratul in anul 2001 si din convietuire a rezultat un copil minor, ca odata cu trecerea timpului relatiile dintre ei s-au deteriorat astfel încât în prezent raporturile dintre ei sunt grav si iremediabil vatamate.

In drept reclamanta a invocat dispozitiile art. 37 alin 2 din Codul familiei

In sustinerea actiunii a depus copii dupa: certificatul de casatorie si certificatul de nastere ale minorei.

In dovedire actiunii reclamanta a solicitat proba cu martori, proba admisa si administrata de instanta, declaratia martorei B J luata sub prestare de juramânt, fiind consemnata si atasata la dosarul cauzei.

Paratul, legal citat, s-a prezentat in instanta fiind asistat de avocat ales si a depus initial întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii.

Ulterior acesta precizat ca este de acord cu divortul din culpa comuna, fara motivarea hotarârii, reclamanta sa-si reia numele avut anterior casatoriei, încredintarea minorei catre mama si a depus cerere reconventionala prin care a solicitat stabilirea unui drept de vizita în favoarea lui a doua si a patra saptamâna din luna de vineri orele 12,00 pâna duminica orele 14,00, o saptamâna în vacanta de iarna de Craciun si o luna în vacanta de vara (august) cu luarea minorei de la domiciliu.

Pârâtul nu a solicitat audierea altor martori fiind de acord cu martorul propus de reclamanta.

In conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 din C.fam., Biroul Autoritate Tutelara din cadrul Primariei comunei Orbeni, jud. Bacau a efectuat ancheta sociala la domiciliul partilor, concluziile fiind consemnate in Referatul înaintat instantei.

Din actele si lucrarile dosarului instanta retine ca:

Partile s-au casatorit la data de 17.02.2001 iar din casatorie a rezultat minora D T nascuta la data de 24.10.2006. La început relatiile dintre cei 2 soti au decurs firesc insa cu timpul acestea s-au deteriorat, sotii fiind separati în fapt în prezent.

Fata de actiunea introductiva si probatoriul administrat in cauza instanta apreciaza ca relatiile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate din vina ambilor soti, continuarea casatoriei nemaifiind posibila. Fiind îndeplinite conditiile prevazute de art. 38 alin.1 din C. Fam. va admite actiunea de divort retinând culpa comuna a partilor in destramarea casatoriei.

In temeiul art. 617 alin.2 din C. proc.civ. la solicitarea partilor instanta nu va motiva prezenta hotarâre in ceea ce priveste divortul.

Dupa desfacerea casatoriei, potrivit art. 40 alin. 3 din Codul familiei, reclamanta-pârâta va reveni la numele avut anterior casatoriei.

Din declaratia martorei audiata in cauza instanta retine faptul ca de îngrijirea copilului se ocupa mai mult reclamanta, pârâtul contribuind si el la întretinerea acesteia.

Având in vedere vârsta minorei, întelegerea partilor precum si concluziile din referatelor autoritatilor tutelare, in baza art. 42.alin1 din C.fam. instanta apreciaza ca este in interesul copilului sa fie încredintati spre crestere si educare reclamantei-pârâte.

Din coroborarea dispozitiilor art,86 alin1,art.97 si art.101 din C.fam. se desprinde obligatia ambilor parinti de a creste copiii îngrijind de sanatatea si dezvoltarea lor fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestora. Întrucât minora va fi încredintat spre crestere si educare mamei sale, paratul-reclamant va fi obligat la plata unei pensii de întretinere in favoarea acestuia la stabilirea cuantumului careia instanta va face aplicarea dispozitiilor art.94 alin 1si 3 din C.fam potrivit carora „întretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati” iar „cand întretinerea este datorata de un parinte…ea se stabileste pana la o patrime din castigul sau din munca pentru un copil.” si va tine seama de venitul minim net pe economia nationala care în prezent este de 461 de lei, întrucât pârâtul-reclamant nu este angajat.

In ceea ce priveste cererea reconventionala instanta o va admite asa cum a fost formulata pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 43 alin. 1 din Codul familiei „ Parintele divortat, caruia i s-a încredintat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile parintesti.” iar potrivit alineatului 3 al aceluiasi articol „Parintele divortat, caruia nu i s-a încredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala.”

Aceste dispozitii au fost prevazute în interesul copilului, acesta având dreptul de a-si contura identitatea prin întretinerea unei legaturi cu ambii parinti. Tatal trebuie sa joace un rol activ în viata copilului – sa comunice, sa se joace – implicarea ambilor parinti având beneficii incontestabile pentru dezvoltarea psihosociala a minorei, dincolo de neîntelegerile care exista între acestia.

In prezent minora are vârsta de 3 ani si 3 luni, vârsta la care copilul este dependent in proportie mare de mama sa iar cei din jur trebuie sa-i acorde atentia maxima, fiind perioada la care începe sa-si dezvolte deprinderile viitoare si sa-si creeze personalitatea. In aceste conditii mediul sau de viata trebuie sa fie unul stabil asa încât sa poata întelege si sa se adapteze la mediul in care creste. Prin urmare faptul de a fi luat din acest mediu în perioadele solicitate de pârâtul-reclamant nu este apreciat de catre instanta ca un pericol pentru cresterea si dezvoltarea copilului.

In temeiul art. 274 coroborat cu art. 276 din C. proc. Civ. instanta va compensa cheltuielile de judecata efectuate de ambele parti pâna la concurenta sumei de 10,30 si în consecinta va obliga pârâtul-reclamant sa plateasca reclamantei-pârâte suma de 14,50 lei reprezentând ? din cheltuielile efectuate de acesta.????