Evacuare

Dosar Nr. 379 (23.04.2009)

Dosar nr.486/179/2008

Domeniu alocat : locuinte

Tip speta : sentinta civila

Data spetei : s.c. nr. 379/23.04.2009

Titlu: evacuare

Prin cererea adresata acestei instante la data de 16 mai 2008 si înregistrata sub nr. 486/179/2008 reclamanta T.G. a chemat în judecata pe pârâtul Z.P. , solicitând a se dispune evacuarea acestuia din imobilul proprietate personala , imobil situat în comuna Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea.

În motivarea cererii reclamanta a învederat ca în data de 26.02.1992 s-a înteles cu B.Gh. din com. Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea sa cumpere de la ea, casa mostenire de la parintii sai, acesta dându-i suma de 20000 lei vechi din totalul sumei de 50000 lei vechi, restul urmând sa-i primeasca de la acesta la perfectarea actelor, dar a mai primit nici un ban , iar B.Gh. a vândut imobilul, cu chitanta de mâna, pârâtului Z.P. .

A aratat reclamanta ca B.Gh. nu i-a achitat diferenta de bani, i-a vândut tot ce avea în curte si în casa, bunuri materiale, iar când l-a chemat la Notariatul Babadag pentru acte, acesta nu s-a prezentat, a luat-o la goana si nu a mai vrut sa-i dea restul de bani întrucât el vânduse imobilul pârâtului Z.P. cu chitanta de mâna, ea nefacând nici un act de proprietate, având doar actul de mostenire.

Reclamanta a mai aratat ca în chitanta pe care a facut-o cu B.Gh. în ziua de 26 februarie 1992, spune ca cine se razgândeste pierde avansul, cumparatorul pierde avansul iar vânzatorul pierde 1/2 din contravaloarea imobilului, ea însa nu s-a razgândit cu nimic, însa cum B.Gh. a decedat, l-a chemat în judecata pe Z.P. care locuieste în casa sa fara nici un drept si cu care nu a ajuns la nici o întelegere.

Cererea nu a fost întemeiata în drept.

În sustinerea cererii , reclamanta a depus la dosar copii ale certificatului de mostenitor nr. 316/05.101994, chitantei din 26.02.1992, chitantei din 20.03.2000, C.I. seria KL nr. 002278 T.G., certificatelor de deces seria D 9 nr. 149806 D.M. si seria D 5 nr. 821835 D. P. .

La data de 05 iunie 2008 a formulat întâmpinare pârâtul Z.P. prin care a solicitat respingerea actiunii principale având ca obiect "evacuare" ca neîntemeiata , iar pe calea cererii reconventionale a solicitat pronuntarea unei hotarâri judecatoresti care sa constate ca este proprietar al imobilului casa de locuit si teren aferent, imobil situat în com. Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea.

În motivare pârâtul a aratat ca a cumparat împreuna cu sotia sa, Z.N., de la B.Gh. în data de 20 martie 2000 un imobil casa de locuit si teren aferent, respectiv o casa construita din chirpici, acoperita cu stuf, fara curent electric, situatie în care vânzatorul B.Gh. le-a spus ca , la rândul sau, cumparase aceasta casa de la numita T.G., cu mai multi ani în urma.

Pârâtul a aratat ca a achitat suma de bani solicitata de catre vânzatorul B.Gh., mai putin cu 1 milion lei ROL, suma pe care a achitat-o ulterior si împreuna cu sotia sa a reparat casa, s-a racordat la reteaua de energie electrica , au locuit si locuiesc în acest imobil cu teren aferent în suprafata de cca. 1500 mp.

A mai aratat pârâtul ca dupa ce au facut actele cu B.Gh., ramânându-le de achitat suma de 1 milion lei ROL (i-au achitat acestuia si diferenta de bani), la scurt timp au fost contactati de reclamanta, însa, întrucât nu a fost la domiciliu, sotia sa i-a achitat reclamantei suma de 45000 lei ROL (rest de bani ce trebuia sa îi ia de la B.Gh. si pe care ei îi dadusera acestuia) încheind în acest sens si un act sub semnatura privata, urmând ca diferenta de 5000 lei ROL sa îi achite reclamantei la întocmirea actelor în forma autentica, respectiv la data de 15 septembrie 2000 conform înscrisului numit Chitanta, act ce a fost încheiat în prezenta unor martori asistenti.

În dovedirea cererii reconventionale , pârâtul reconvenient a depus copia înscrisului numit "chitanta", copia chitantei din 26.03.1992, copia chitantei din 20.03.2000, copia chitantei din 26.02.1992.

La data de 06.06.2008, reclamanta pârâta a solicitat desemnarea unui aparator din oficiu, motivând ca nu are posibilitati financiare pentru a-si angaja un aparator, depunând în sustinerea cerii sale copia cuponului de pensie si certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice privind impozitele si taxele locale nr. 8418/24.06.2008 cu care a facut dovada ca are o pensie în cuantum de 164 lei si nu figureaza în evidentele fiscale ca având bunuri impozabile .

Fata de cererea reclamantei si a actelor depuse în dovedirea acesteia , reclamanta T.G. a beneficiat de ajutor public judiciar în forma asistentei prin avocat, în speta a fost desemnat de catre Baroul Tulcea ca avocat Stefanescu Mihai.

În sedinta de judecata din data de 02 octombrie 2008, reclamantei pârâte i-a fost luat un interogatoriu de catre pârâtul - reconvenient , ocazie cu care reclamanta pârâta a recunoscut ca în imobilul casa de locuit si teren aferent , imobil situat în com. Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea , casa acoperita cu stuf si construita din chirpici, s-a nascut si a locuit pâna la vârsta de 30 de ani, iar din data de 26 februarie 1992, data încheierii înscrisului denumit chitanta, cu B.Gh., a locuit la Calarasi.

A mai aratat reclamanta pârâta ca de la momentul încheierii înscrisului "chitanta" - datat 26.02.1992, B.Gh., nu a locuit în acest imobil, ulterior l-a vândut numitului Fulga si apoi pârâtului Z., iar în urma cu 7 ani a aflat de la lumea din sat ca pârâtul Z.P. a cumparat acest imobil.

Reclamanta pârâta nu a recunoscut ca, împreuna cu av. Stefanescu Mihai , l-a contactat pe pârât pentru a-i mai achita niste bani, reprezentând o diferenta din pretul ce trebuia sa i-l achite B.Gh. si nu stie cine a achitat taxele si impozitele aferente imobilului casa de locuit si teren aferent ce face obiectul prezentei cauze, în ultimii 16 ani.

Reclamanta pârâta a recunoscut ca a primit în anul 1992 de la B.Gh. suma de 20000 lei, ulterior a primit suma de 25000 lei, iar de la Z.P. nu a primit nici un ban.

În aceeasi sedinta de judecata instanta a dispus a se lua un supliment de interogatoriu reclamantei pârâte care a aratat ca l-a actionat în judecata pe pârâtul Z.P. în anul 2008, desi aflase în urma cu 7 ani ca acesta cumparase casa de la B.Gh. , întrucât în toata aceasta perioada, ea s-a întâlnit cu pârâtul pentru a rezolva problema casei dar nu a gasit întelegere din partea lui, din contra i se adresau injurii.

Reclamanta nu a recunoscut ca în anul 1992 ar fi încheiat o chitanta cu pârâtul prin care îi vindea casa acestuia cu suma de 50000 lei din care primise suma de 45000 lei, precizând ca actul care i s-a prezentat, de la pagina 17 din dosar, nu are semnatura sa.

A mai aratat reclamanta ca nu l-a chemat în judecata pe B.Gh. pentru a rezolva problema casei pe care i-a vândut-o acestuia, întrucât el îi tot promitea ca vor rezolva problema dar nu s-a tinut de cuvânt, odata chiar a luat-o la goana de la poarta.

Instanta a dispus audierea în calitate de martori a numitilor Pârvu Iulian si Craciun Elena, cele doua persoane mentionate în actul intitulat chitanta , aflat la dosarul cauzei la pagina 17, act ce nu a fost recunoscut de catre reclamanta.

În sedinta de judecata din data de 13.11.2008 a fost audiat martorul P.I. care a declarat ca nu a fost de fata la încheierea actului numit chitanta aflat la fila nr. 17 a dosarului , acest act crede ca l-a semnat ulterior si crede ca este semnatura sa.

A mai declarat martorul ca stie ca Z.P a cumparat un imobil casa de locuit de la B.Gh, dar nu mai stie cu ce suma, crede ca 10000 lei, nu-si aduce aminte cu exactitate dar stie ca T.G. i-a vândut imobilul în litigiu lui B.Gh. cu suma de 50000 lei, dar T.G. nu a primit toti banii de la acesta si mai avea de primit , din auzite , 5000 lei.

Martorul nu cunoaste cine este numita C.E., el semnând chitanta la îndemnul lui T.G., exprimându-si acordul sau ca actualii locatari ai casei, adica Z.P. , sa-i mai plateasca lui T.G. suma de 5000 lei. De fata când reclamanta i-a dat sa semneze aceasta chitanta se mai afla si sotia sa P.L., chitanta fiind într-un sigur exemplar, iar de la sotia lui Z.P., Z.N. a aflat ca acest act a fost scris de ea si reprezenta acordul familiei Z. de a achita suma de 5000 lei lui T.G..

Martorul a declarat ca este ruda cu reclamanta si pentru ca aceasta venea foarte des în casa sa, stia foarte bine situatia, cui i-a vândut casa, cunostea ca era un termen scadent pâna la care trebuia achitata suma reclamantei dar nu stie daca i-au fost dati acesti bani, iar pentru ca pârâtul era cel care locuia în imobil , i s-a parut corect ca Z.P. este cel care trebuie sa dea suma de bani lui T.G., desi casa fusese cumparata de la B.Gh. si nu stie de ce reclamanta nu i-a cerut diferenta de pret a casei, firesc fiind ca acesta sa-i fi dat suma de bani, el fiind cumparatorul.

A mai declarat martorul ca nu stie cu exactitate anul, dar crede ca se apropie de 10 ani de când pârâtul a cumparat casa de la B., iar acestei case, Z.P. i-a adus îmbunatatiri, iar când s-a întocmit chitanta de la pag. 17 din dosar , T.G. stia ca proprietar al casei era Z.P., în localitate cunoscându-se ca Z. a cumparat casa de la B. si ca el este proprietarul casei atât timp cât a si renovat aceasta casa, iar el îl considera proprietar. Casa pe care a vândut-o reclamanta a apartinut parintilor acesteia si a fost vânduta dupa ce a murit mama reclamantei, iar când aceasta a înstrainat imobilul lui B., locuia la Calarasi.

Martora C.E. nu a mai fost audiata având în vedere ca a fost prezenta în sala de judecata în timpul audierii martorului P.I..

Martorul M.V., martor propus de pârâtul reconvenient a declarat ca locuieste în loc. Ceamurlia de Jos si a fost vecin cu parintii reclamantei, din auzite stiind ca reclamanta a vândut casa lui B.Gh., care o luase pentru a locui ciobanii, întrucât B. avea oi, iar dupa ce a vândut oile, nemaiavând nevoie de casa a vândut-o lui Z.P., în anul 2000.

Martorul a declarat ca aceasta casa era distrusa în proportie de 80%, avea un acoperis de stuf dar distrus, ploua înauntru, nu avea energie electrica si nici apa, iar pârâtul a adus o serie de îmbunatatiri acestei case, a învelit-o cu enternita, a facut baie, a renovat camerele, dar nu stie câte camere are casa, iar dup ce a murit B.Gh., reclamanta vrea casa înapoi si crede ca exista o influenta datorata faptului ca un italian cumpara terenuri la ei în localitate cu sume mari, iar casa are si teren aferent, nu stie cu exactitate dar crede ca 2000-3000 mp.

A mai declarat martorul ca pârâtul este perceput în localitate ca proprietar al acestei case, el muncind pe santiere ca sa-si cumpere si sa renoveze aceasta casa , ce se afla în paragina atunci când a cumparat-o de la B., pentru ca ciobanii care s-au perindat prin aceasta au pus pe foc lemne si eu au distrus casa.

În aceeasi sedinta de judecata din data de 04 decembrie 2009 a fost audiat cel de-al doilea martor, propus de pârâtul reconvenient, B.V., din declaratia caruia instanta retine ca este vecin cu Z.P. , nu retine dar crede ca dupa anul 1990 B.Gh. a cumparat de la T.G. casa de locuit , pe care acesta a folosit-o pentru muncitorii sai, iar ulterior casa a fost cumparata de Z.P. de la B.Gh. , casa care nu avea acoperis, era într-o stare avansata de degradare, erau doar chirpici, tencuiala cazuse, pârâtul i-a adus o serie de îmbunatatiri, a cimentuit-o, a construit o baie, i-a pus gresie, mozaic.

Martorul a declarat ca pâna la moartea lui B.Gh., reclamanta nu a venit niciodata sa-si revendice casa si considera ca reclamanta vrea sa vânda pamântul la niste italieni care cumpara pamânt cu sume foarte mari de bani în localitate, dar pârâtul este cunoscut în localitate ca proprietar al casei, el i-a dat banii pe casa lui B.Gh., iar din auzite stie ca B.Gh. trebuia sa-i dea lui T.G. suma de 5000 lei pentru a întocmi contractul de vânzare - cumparare, dar nu cunoaste daca i-a dat acesti bani.

Depozitiile celor doi martori sub aspectul ca Z.P. este recunoscut în localitatea Ceamurlia de Jos ca proprietar al casei se coroboreaza si cu adeverinta nr. 3590/01.10.2008 eliberata de Primaria Comunei Ceamurlia de Jos din care rezulta ca în evidentele acesteia , în speta, registrele agricole, la pozitia 34 vol. II, figureaza Z.P. , cu o casa de locuit, precum si cu copia din registrul agricol vol . II poz. 34, unde este înscris Z.P. - cap gospodarie, Z.N. - sotie, Z.G. - fiica si unde se mentioneaza ca B.Gh. i-a vândut casa lui Z.P..

Pârâtul reconvenient Z.P. a solicitat proba cu expertiza având ca obiective, identificarea imobilului casa de locuit si teren aferent, situat în com. Ceamurlia de jos, stabilirea vecinatatilor si stabilirea valorii de circulatie, proba ce i-a fost admisa de instanta.

Raportul de expertiza efectuat în cauza de expert M.R. a relevat ca imobilul în litigiu este amplasat în zona periferica a intravilanului com. Ceamurlia de Jos, având o valoare de circulatie, exclusiv îmbunatatiri de 135463,11 lei RON , iar valoarea îmbunatatirilor fiind de 47884,82 lei RON.

La data de 05 martie 2009 reclamanta T.G. a depus la dosar un înscris din care rezulta ca este de acord cu raportul de expertiza efectuat în cauza , fiind de acord ca pârâtul Z.P. sa devina proprietarul imobilului pentru ca a facut îmbunatatiri la acesta si locuieste în imobil, dar cu obligarea pârâtului reconvenient la plata sumei de 135463,11 lei.

În sedinta de judecata din data de 05 martie 2009, atât aparatorul din oficiu al reclamantei, avocat Mihai Stefanescu cât si aparatorul pârâtului reconvenient, avocat Claudiu Matei, au învederat ca aceasta cerere precizatoare a actiunii introductive este tardiv formulata, iar instanta a respins cererea ca tardiv formulata fata de disp. art. 132 al. 1 c.pr.civila.

Cauza a fost luata în pronuntare la data de 05 martie 2009 si repusa pe rol pentru a se face adresa Primariei Comunei Ceamurlia de Jos , daca B.Gh. este decedat, în caz afirmativ sa fie comunicata o copie de pe certificatul de deces al acestuia si o copie de pe Anexa 1 pentru a fi introdusi în cauza mostenitorii.

Primaria Comunei Ceamurlia de Jos a comunicat ca B.Gh. a decedat în mun. Constanta, înaintând o copie a certificatului de mostenitor cu împarteala nr. 74/2008, din care rezulta ca mostenitori legali sunt B.E. si B.S..

Urmare a acestui înscris au fost citati în calitate de pârâti B.E. si B.S..

Din analiza certificatului de mostenitor susmentionat rezulta ca imobilul în litigiu nu a facut parte din masa succesiunii .

La data de 26 martie 2009, reclamanta si-a precizat si completat actiunea în sensul ca întelege sa cheme în judecata în calitate de pârâti pe B.E. si B.S. , solicitând evacuarea pârâtului Z.P. din imobilul în litigiu în principal , iar în subsidiar obligarea celor doi pârâti B. la suma de 5000 lei diferenta pret, actualizata începând cu data de 26.03.2002 si pâna la achitarea ei.

Fata de disp.art. 132 al. 1 cod pr. civila care stipuleaza ca la prima zi de înfatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii , precum si pentru a propune noi dovezi, instanta constata ca precizarea si completarea actiunii formulata de reclamanta T.G., prin avocat Stefanescu Mihai, a fost înregistrata la data de 26 martie 2009, iar actiunea introductiva a fost înregistrata pe rolul instantei la data de 16 mai 2008, fiind astfel tardiv formulata, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Actiunea în evacuare este admisibila doar atunci când raporturile juridice dintre parti izvorasc din contracte de locatiune , în toate celelalte cazuri actiunea în evacuare fiind inadmisibila, partea având la îndemâna o actiune reala pentru apararea dreptului sau de proprietate, respectiv actiunea în revendicare.

În speta de fata , reclamanta T.G. nu mai este proprietara bunului imobil situat în localitatea Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, bun din care solicita evacuarea pârâtului Z.P., nu mai are posesia bunului imobil , iar între ea si pârât nu exista nici un contract de locatiune , iar pârâtul Z.P. i-a opus reclamantei o chitanta - act sub semnatura privata cu care a facut dovada ca în anul 2000 a cumparat imobilul mai sus mentionat de la o terta persoana , in speta B.Gh., care la rândul sau cumparase imobilul de la reclamanta.

Fata de aceste considerente urmeaza a respinge actiunea reclamantei T.Gh. ca inadmisibila.

Pârâtul reconvenient Z.P. a solicitat prin cererea reconventionala sa se constate ca este proprietar al imobilului casa de locuit si teren aferent , imobil situat în com. Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea.

Potrivit art. 111 cod pr. civ. partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cerere realizarea dreptului. Calea actiunii în constatare poate fi utilizata de catre proprietarul care se afla în posesia unui bun atunci când îi este necesara o hotarâre judecatoreasca prin care sa i se recunoasca si sa i se consolideze dreptul , în caz ca îi este contestat.

Fata de întreg probatoriul administrat în cauza de catre Z.P., instanta retine ca acesta a facut dovada ca din anul 2000 este proprietarul imobilului casa de locuit situat în localitatea Ceamurlia de Jos , jud. Tulcea, imobil pe care l-a cumparat de la B.Gh. , ca din anul 2000 si pâna în prezent a locuit si locuieste în acest imobil , motiv pentru care instanta urmeaza a constata ca actiunea este admisibila.

Având în vedere ca pârâtul reconvenient a facut dovada ca a cumparat doar un imobil casa de locuit de la B.Gh., fara teren, pe cale de consecinta, instanta va admite cererea reconventionala în parte si va constata ca pârâtul reconvenient Z.P. este proprietar al imobilului casa de locuit, situat în com. Ceamurlia de Jos , jud. Tulcea, asa cum a fost individualizat în raportul de expertiza M.R..

Tinând cont de dispozitiile OUG nr. 51/2008 , instanta va fixa un onorariu avocat oficiu în cuantum de 500 lei reprezentând asistenta juridica din oficiu, acordata de av. Stefanescu Mihai, pentru reclamanta T.G., onorariu ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.

Urmeaza a lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.