Prin sentinta civila nr. 1349/12.09.2008, instanta a respins plângerea formulata de catre petentii R.G., L.M.,F.T., R.A. si P.V. în contradictoriu cu Comisia de fond funciar Pojorâta, Directia Silvica Suceava si Comisia Judeteana Suceava.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut ca reclamantii nu au facut dovada sustinerilor lor. Astfel, reclamantii nu au dovedit calitatea de proprietari deposedati ai autorilor, nu au depus la dosar o identificare a terenului, un plan de amplasament, planurile de situatie depuse la dosar nefiind vizate si datând din septembrie 2002. De asemenea, reclamantii nu au facut dovada ca, dupa decesul proprietarului tabular, terenul a fost mostenit de alte persoane, care sunt acestea, cotele care li se cuvin si eventualele înscrieri în cartea funciara cu terenurile astfel dobândite. De altfel, prin actiunea ce a format obiectul dosarului nr. 3532/206/2007, reclamantii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru acelasi teren cu vegetatie forestiera, invocând drept autor doar pe T.A., actiune ce a fost respinsa prin sentinta nr.117/2004 a Judecatoriei Câmpulung Moldovenesc, solutie mentinuta prin decizia nr. 1217/2004 de Tribunalul Suceava, în timp ce în prezenta actiune au indicat drept autori alaturi de T.A. si pe R.I. si R.S.
Judecătoria Oltenița
Drept civil. Legea nr. 18/1991 Rep. art. 23 şi art. 24 C. civil , art. 1201. - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului atribuit de CAP ca lot în folosinţă.
Judecătoria Novaci
Plângere împotriva hotărârii Comisiei judeţene de fond funciar
Judecătoria Caracal
Fond funciar
Judecătoria Târgu Neamț
Fond funciar, anulare absoluta partiala titlu de proprietate
Tribunalul Olt
Neconcordanta intre titlul de proprietate si actele premergatoare