Masurile procesuale. Masurile preventive
C. proc. pen., art. 143 alin. (1), art. 148 alin. (7), art. 1491, art. 139, art. 160b
Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 2 art. 5 parag. 1 lit. c)
Jurisprudenta CEDO, cauza Osman vs. Marea Britanie, cauza Brogan s.a. vs. Marea Britanie
Potrivit prevederilor art. 681, art. 139, art. 160b C. proc. pen., masurile preventive necesita existenta presupunerii rezonabile privind savârsirea faptelor imputabile inculpatului, iar fata de probatoriul administrat pâna în aceste moment exista date care sustin aceasta presupunere rezonabila. Desi nu se pot face aprecieri cu valoare de certitudine, în acest moment procesual, este esential ca organul judiciar sa ofere un set minim de fapte si informatii care sa convinga instantele cu privire la existenta indiciilor temeinice privind savârsirea infractiunilor de catre inculpat. Acest lucru nu presupune ca autoritatile sa dispuna de probe suficiente pentru a formula o acuzare completa a inculpatului din momentul arestarii sale (CEDO cauza Brogan s.a. contra Marii Britanii) si cu atât mai putin sa existe probe cu caracter de certitudine care permit condamnarea.
În cauza sunt incidente, totodata, prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen,, infractiunea de omor calificat aducând atingere unuia dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penala, si anume viata persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte trebuie urmate de o riposta ferma a societatii. Aceasta atrage obligatia pozitiva a statului, conform art. 2 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, de a lua toate masurile care se impun pentru protejarea efectiva a dreptului la viata. În cauza Osman contra Marii Britanii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca aceasta sarcina a statului depaseste obligatia primara de adoptare a unei legislatii penale efective care sa descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viata persoanei, legislatia penala trebuie sa fie dublata de mecanismul care sa asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii si reprimarii încalcarii prevederilor sale, iar în anumite circumstante precis determinate, si de obligatia pozitiva a autoritatilor de a lua preventiv masuri de ordin practic pentru a proteja individul a carui viata este amenintata de actele criminale ale altui individ.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
decizia penala nr. 923 din 9 octombrie 2009
Prin încheierea penala nr. 52 din 22.09.2009, a fost admisa propunerea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala si criminalistica si s-a dispus arestarea preventiva a inculpatilor R.O., si M.F.D., pentru 29 zile, începând cu data de 22 septembrie 2009 pâna la data de 20 octombrie 2009, inclusiv.
Pentru a pronunta aceasta încheiere penala, Tribunalul Arad a retinut urmatoarele:
Prin ordonanta din 22.09.2009, în dosarul nr. 698/P/2004 a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala si criminalistica, s-a pus în miscare actiunea penala fata de inculpatii R.O. si M.F.D., pentru savârsirea infractiunii de omor calificat – prevazuta de art. 174 - 175 C.pen., constând în aceea ca, în data de 22 mai 2004, în mod repetat, în loc public, i-au aplicat victimei T.T.A., multiple lovituri cu corpuri dure, în zone vitale ale corpului, leziuni care au produs la scurt timp decesul acesteia.
În motivarea propunerii, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, a solicitat arestarea preventiva a inculpatilor R.O. si M.F.D., pe o perioada de 29 zile aratând ca sunt întrunite conditiile prevazute de 148 lit. d) si f) C.proc.pen., astfel ca se impune arestarea preventiva a acestora.
Analizând actele si lucrarile dosarului de urmarire penala, tribunalul a retinut ca în ceea ce îi priveste pe cei doi inculpati, sunt incidente dispozitiile art. 143 alin. (1) C.proc.pen., în sensul ca exista indicii temeinice care justifica banuiala ca acestia au comis fapta pentru care sunt cercetati, declaratiile martorilor cu identitate protejata, constituind astfel de indicii.
Prima instanta a considerat ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 148 lit. f) C.proc.pen., în sensul ca, infractiunea presupusa a fi savârsita de inculpati este pedepsita cu o pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, existând probe ca lasarea acestora în libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica, tinând seama de circumstantele comiterii faptei, de o gravitate ridicata si de natura a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate sociala.
Împotriva sentintei penale nr. 52/22.09.2009 pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4919/108/2009 au declarat recurs, în termen legal, inculpatii, solicitând sa fie cercetati în stare de libertate.
Analizând legalitatea si temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum si din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., instanta de recurs apreciaza ca hotarârea primei instante este temeinica si legala, în deplina concordanta cu dispozitiile art. 143 alin. (1) C. proc. pen. si 148 C. proc. pen., precum si art. 5 din Conventia europeana a drepturilor omului, recursurile fiind nefondate pentru urmatoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevazute în codul de procedura penala a conditionat luarea unei masuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativa a trei conditii de fond: sa existe probe sau indicii temeinice privind savârsirea unei fapte prevazute de legea penala; fapta respectiva sa fie sanctionata de lege cu pedeapsa închisorii; sa fie prezent cel putin unul dintre temeiurile de arestare, expres si limitativ prevazute de art. 148 C. proc. pen. Odata cu ratificarea de catre România în 1994 a Conventiei europene a drepturilor omului, la acestea s-a adaugat si conditia conformitatii dreptului intern cu exigentele art. 5 parag. 1 lit. c) al Conventiei, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, data în aplicarea acesteia.
Dispozitiile Conventiei fac trimitere, în primul rând, în ceea ce priveste luarea masurii arestarii preventive, la legislatia nationala, consacrând obligatia de a fi respectate atât normele de fond, cât si cele de procedura prevazute de catre aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat ca orice masura preventiva trebuie sa fie conforma cu scopul urmarit de art. 5 al Conventiei, scop care consta în protejarea individului împotriva privarilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate sa aiba loc cu respectarea dispozitiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urma sa fie, la rândul sau, în acord cu prevederile Conventiei, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, desi nu le enunta expres, le contine în mod implicit.
În mod corect prima instanta a retinut ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 143 alin. (1) si art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv ca sunt indicii temeinice privind savârsirea de catre inculpati a unei fapte pentru care legea penala prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea sa în libertate prezinta pericol pentru ordinea publica.
Din probatoriul administrat în cursul urmaririi penale rezulta presupunerea rezonabila ca inculpatii ar fi savârsit o fapta prevazuta de legea penala, respectiv infractiunea de omor calificat prevazuta de art. 174, 175 lit. i) C. pen. Indiciile temeinice privind comiterea faptei rezulta din declaratiile martorilor cu identitate protejata P.N., D.L., P.M., G.P., I.M., C.E. si V.F. coroborate cu concluziile rapoartelor de autopsie si expertizelor medico-legale efectuate în cauza. Trebuie avut în vedere si faptul ca, inculpatul M.F.D., asistat de aparatorul ales, a aratat în fata Tribunalului Arad ca „inculpatul R. mi-a declarat ca a avut o altercatie cu T.T. si ca a batut-o pe aceasta”, respectiv ca „initial am negat atât comiterea infractiunii cât si faptul ca as avea cunostinta despre modul în care aceasta s-a comis, dar am revenit ulterior, fiindca mi-am dat seama ca adevarul va iesi la iveala”. Este adevarat ca în fata Curtii de Apel, cu ocazia judecarii prezentului recurs, inculpatul M.F.D. a revenit asupra declaratiei, sustinând ca ar fi rezultatul presiunilor la care ar fi fost supus si probabil unei caderi psihice, însa nu exista elemente care sa confirme aceste sustineri câta vreme declaratia a fost data în fata unui judecator, în prezenta avocatului ales, ceea ce asigura garantia respectarii drepturilor procesuale. Totodata, mai trebuie retinut ca potrivit dispozitiilor art. 681 C. proc. pen., art. 139 si 160b C. proc. pen., masurile preventive necesita existenta presupunerii rezonabile privind savârsirea faptelor imputate inculpatului, iar fata de probatoriul administrat pâna în acest moment exista date care sustin acest fapt.
Instanta nu îsi însuseste criticile aparatorilor inculpatilor privind probatoriul existent în cauza, în conditiile în care la acest moment procesual nu se pot face aprecieri cu valoare de certitudine, esential fiind ca organul judiciar sa ofere un set minim de fapte si informatii care sa convinga instantele cu privire la existenta indiciilor temeinice privind comiterea infractiunii de catre inculpati. Acest lucru nu presupune ca autoritatile sa dispuna de probe suficiente pentru a formula o acuzare completa a inculpatului din momentul arestarii (Brogan si Murray), si cu atât mai putin, sa existe probe cu caracter de certitudine ca cele care permit condamnarea.
Totodata, în cauza sunt incidenta dispozitiile art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, acuzele ce planeaza asupra acestuia vizeaza infractiuni ce sunt sanctionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lasarea în libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica, date fiind circumstantele reale retinute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia si rezonanta publica. Este adevarat ca detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala – si ea nefiind admis sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa, însa în jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luându-se în considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea în ce masura „exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecarii în stare de libertate”. Prin urmare, instanta este obligata sa vegheze la un just echilibru între masura privarii de libertate pe de o parte si interesul public de protectie a cetatenilor împotriva comiterii de infractiuni grave, dedus din modul de savârsire al faptei cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu participarea inculpatului si din consecintele acesteia. Infractiunea de omor calificat aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penala, respectiv viata persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o riposta ferma a societatii, ar întretine climatul infractional si ar crea faptuitorilor impresia ca pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacita a acestora si a altora la savârsirea unor fapte similare si cu scaderea încrederii populatiei în capacitatea de riposta a justitiei si protectie a statului. Aceasta atrage si obligatia pozitiva a statului, în temeiul articolului 2 al Conventiei europene a drepturilor omului, de a lua toate masurile care se impun pentru protejarea efectiva a dreptului la viata, în cauza Osman c. Marii Britanii, Curtea Europeana statuând ca aceasta depaseste obligatia primara de „adoptare a unei legislatii penale efective care sa descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viata unei persoane, legislatie dublata de mecanismul care sa asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimarii si sanctionarii încalcarii prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstante bine-definite, o obligatie pozitiva a autoritatilor de a lua preventiv, masuri de ordin practic pentru a proteja individul a carui viata este amenintata de actele criminale ale altui individ. În conditiile spetei, interesul public impune luarea masurilor necesare pentru a asigura protectia cetatenilor împotriva comiterii unor fapte ce afecteaza siguranta personala. Mai trebuie avut în vedere ca din fisele de cazier judiciar ale inculpatilor se contureaza un anumit profil psihologic si un anumit mod de percepere a acestora de catre terte persoane, respectiv abilitatea de a comite fapte caracterizate prin violenta, o anumita perseverenta infractionala ceea ce face ca pericolul concret pentru ordinea publica sa-si mentina caracterul de actualitate.
Pe de alta parte, intervalul de timp între momentul comiterii infractiunii imputata inculpatilor si pâna în prezent nu este suficient pentru a conduce la concluzia ca nu exista pericolul concret pentru ordinea publica întrucât data fiind gravitatea faptei, modul de savârsire si rezonanta publica, s-a mentinut sentimentul de insecuritate al cetatenilor.
Instanta apreciaza ca sunt nefondate sustinerile aparatorilor inculpatilor în sensul ca statutul de arestat în alta cauza/detinut ar împiedica luarea masurii arestarii preventive întrucât aceasta se apreciaza distinct în fiecare cauza în parte. Astfel, nu se poate aprecia ca masura ar fi lipsita de actualitate sau de efecte juridice întrucât, pe de o parte, s-ar presupune ca arestul preventiv în alt dosar nu se mai poate revoca sau ca inculpatul nu ar putea beneficia de liberare conditionata; iar, pe de alta parte, s-ar avea în vedere o împrejurare independenta de prezenta cauza.
Astfel fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. instanta a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatii R.O. si M.F.D., împotriva încheierii penale nr. 52/22 septembrie 2009, pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4919/108/2009.