Ordonanta de plata

Sentinţă civilă 815 din 16.03.2009


Sentinţa civilă nr.815

Sedinţă publică din 16.03.2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de … sub dosar nr….. creditoarea …. a chemat în judecată pe debitoarea …., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună  obligarea debitoarei la plata sumei de …., precum şi a dobânzii legale aferente debitului.

În motivarea cererii creditoarea a învederat că în baza facturii fiscale nr….. şi a devizului nr… din data de … a efectuat reparaţii pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare …, proprietatea debitoarei …, în valoare totală de … lei.

A mai arătat creditoarea că deţine împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile OUG nr.119/2007.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: ….

La data de … debitoarea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, precum şi obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, în întâmpinare debitoarea a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că, deşi factura fiscală este emisă pe numele său, cel care ar trebui obligat la plată este societatea de asigurare, … întrucât pe factura fiscală nr…. se menţionează „se achită de Asirom SA”, creditoarea fiind conştientă că sumele reprezentând reparaţii urmează a fi primite de la asigurător.

Pe fondul cauzei, debitoarea a arătat că în urma evenimentului rutier din data de …. a fost avariat autoturismul, proprietatea debitoarei, cu numărul de înmatriculare …., vinovăţia fiind stabilită în sarcina numitului …-şoferul autoturismului cu numărul de înmatriculare …..

A mai precizat debitoarea că întrucât autoturismul său a fost reparat în baza asigurării de răspundere civilă auto (RCA) a şoferului vinovat de producerea accidentului, motiv pentru care apreciază că asigurătorul SC Asirom SA este ţinut să achite debitul.

În drept, debitoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.115 şi urm. din Codul de procedură civilă.

În dovedirea susţinerile sale, debitoarea a depus la dosar notificare ….

Prin încheierea din data de 23.02.2009 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de debitoare prin întâmpinare.

În cauză instanţa a încuviinţat, în temeiul art.167 al.1 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, creditoarea, în baza facturii fiscale nr……. şi a devizului nr.1096 din data de … a efectuat reparaţii pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare …., proprietatea debitoarei …, în valoare totală de … lei.

În  drept, potrivit art. 2 din OUG 119/2007 procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide, exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, nefiind incluse în sfera de aplicare a ordonanţei creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi nici contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Potrivit art.1 pct. 1 din OUG 119/2007 contractul comercial reprezintă contractul încheiat între comercianţi ori între aceştia şi o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani.

Instanţa reţine faptul că între părţi nu s-a încheiat un contract comercial, astfel cum acesta este definit prin art.1 pct. 1 din OUG 119/2007.

Potrivit art.7 din Codul comercial, „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale”.

Dacă în ceea ce o priveşte pe creditoare se poate reţine că aceasta îndeplineşte condiţia de a fi comerciant întrucât este o societate comercială, nu aceeaşi concluzie poate fi trasă în cazul debitoarei.

Astfel, instanţa constată că în cauză nu s-a făcut dovada că debitoarea exercită fapte de comerţ în mod obişnuit, ca o adevărată profesiune, motiv pentru care nu se poate reţine că aceasta are calitate de comerciant.

Având în vedere că dispoziţiile OUG nr.119/2007 au o sferă restrânsă de aplicare, respectiv numai în cazul creanţelor certe, lichide, exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale,  instanţa va respinge această cererea ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, va respinge această cerere ca neîntemeiată.

Reţinând culpa procesuală a creditoarei, instanţa, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, va obliga creditoarea la plata către debitoare a cheltuielilor de judecată.

Instanţa mai reţine că potrivit  art. 274 al. 3 C.pr.civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Astfel, în temeiul art. 274 al. 3 C.pr.civ., instanţa urmează să reducă onorariul de avocat la plata căruia va fi obligată creditoarea de la …. la …. lei.

Pentru a se opri la această soluţie , instanţa a avut în vedere următoarele:

Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câştigat procesul, în care sunt incluse şi sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract, încheiat de partea care a câştigat procesul, cu avocatul său,  îşi va produce efectele şi faţă de partea care a pierdut procesul (aceasta din urmă se vede obligată în temeiul voinţei exprimate de persoanele care au negociat onorariul de avocat, deşi ea , evident, nu a participat nici personal şi nici prin reprezentare la încheierea contractului respectiv), în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.

Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Sancţiunea care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului abuzului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din  materia răspunderii civile delictuale.

Aşadar, art. 274 alin. 3 C.pr.civ. consacră prerogativa instanţei de a reduce un astfel de onorariu , “ prerogativă care este cu atât mai necesară cu cât, respectivul onorariu , convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, care a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect, creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.” (Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C.p.c. a Curtii Constituţionale).

Pentru a stabili reducerea onorariului de avocat de la 1.000 lei la 500 lei, instanţa a avut  în vedere: complexitatea cauzei (prezenta pricină este una simplă, care nu necesită utilizarea unor elemente deosebite de drept), durata cazului, timpul şi volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit, natura şi dificultatea cauzei (nu a fost necesară conlucrarea cu experţi sau alţi specialişti , impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului, nici de efectuarea de calcule), mărimea pretenţiilor.

Prin aplicarea art. 274 alin. 3 C.p.c., nu se intervine în contractul de asistenţă juridică, care îşi produce efectele pe deplin între părţi, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor şi complexitatea cauzei.

Aceasta soluţie a instanţei este în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta considerând cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, că „ acestea urmează să fie recuperate de partea care a câştigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare , care au fost în mod real făcute , în limita unui cuantum rezonabil „,  având în vedere rolul judecătorului în desfăşurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexităţii cauzei şi muncii depuse de avocat (cauza Nielsen şi Johnsen împotriva Norvegiei, cauza Sabău şi Pârcălab împotriva României, cauza Almeida , Garret şi alţii contra Portugaliei).

În funcţie de situaţia din prezenta cauză, instanţa urmează să oblige creditoarea numai la plata sumei de …lei din onorariul de avocat … lei plătit de debitoare, apreciind că aceasta din urmă a săvârşit un abuz de drept, deci o faptă ilicită şi prejudiciabilă, care angajează răspunderea civilă delictuală a acesteia (diferenţa dintre onorariul convenit şi suma pe care o va plăti creditoarea reprezintă tocmai prejudiciul suferit de pârâtă ca urmare a abuzului de drept săvârşit de reclamantă).

Astfel, faţă de cele expuse mai sus, instanţa va obliga creditoarea la plata către debitoare a sumei de .. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.