Sentinta civila

Dosar Nr. 7 (22.01.2009)

R O M Â N I A

JUDECATORIA CÂMPULUNG

JUDETUL ARGES

DOSAR NR. …./2008

Nr. în format nou …./205/2008

Sentinta civila nr. ….

Sedinta publica din …. 2008

Instanta compusa din:

Judecator:……..

Grefier :……….

Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Judecatoria Câmpulung

reprezentat prin procuror …………

Pe rol solutionarea cauzei civile pentru punere sub interdictie, formulata

de reclamanta B. C., domiciliata în comuna A., sat A., jud. A., împotriva pârâtei

B. V., domiciliata în comuna A, sat A., jud. A..

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns reclamanta personal,

lipsind pârâta, autoritatea tutelara din cadrul Primariei A. reprezentata prin

consilier juridic …...

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, instanta

constata dosarul în stare de judecata si acorda cuvântul în fond.

Reclamanta, având cuvântul, solicita admiterea cererii asa cum a fost

formulata.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, fata de actele de la dosar pune

concluzii de admiterea cererii; sa se dispuna punerea sub interdictie a pârâtei.

I N S T A N T A :

Prin cererea înregistrata sub nr. …../205/2008 (nr. în format vechi

…../….2008) reclamanta B. C. a solicitat punerea sub interdictie a pârâtei B. V..

În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca pârâta sufera de mai multe

boli si nu mai are discernamântul necesar pentru a se îngriji de interesele sale.

Reclamanta a depus la dosar mai multe acte medicale, declaratii, rapoarte

de expertiza medico-legale si acte de stare civila.

În drept, au fost invocate disp. art. 142-143 C. fam. si art. 30-34 din

Decretul Lege nr. 32/1954 privitor la persoanele fizice si juridice.

S-a dispus citarea în cauza a Autoritatii Tutelare din cadrul Primariei A.

Prin dispozitia nr. …../….2007 Primaria comunei A. .a numit curator al

pârâtei pe . C. (fiica acesteia).

Parchetul de pe lânga Judecatoria C. a efectuat cercetari în temeiul

dispozitiilor Decretului nr. 32/1954.

Pârâta a fost audiata de instanta în sedinta din …. 2008.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

În urma cercetarilor efectuate de procuror în temeiul dispozitiilor

Decretului nr. 32/1954 si a actelor medicale si raportului de expertiza medico-

legala nr. …./A/1 din …...2007 întocmit de Serviciul Medico - Legal Arges –

Pitesti s-a constatat ca pârâta sufera de boala Alzheimer, are discernamântul

abolit. De asemenea, este dezorientata temporo – spatial si în imposibilitate de a

se îngriji singura de interesele sale.

În contextul probatoriu analizat, instanta apreciaza întemeiata cererea

reclamantei, motiv pentru care, vazând si disp. art. 30-34 din D 32/1954, o va

admite si va dispune punerea sub interdictie a pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite cererea formulata de reclamanta B. C., domiciliata în comuna A.,

sat A., jud. A., împotriva pârâtei B. V., domiciliata în comuna A. ., sat A.jud. A..

Dispune punerea sub interdictie a pârâtei B. V., fiica lui I. si I., nascuta la

….. în comuna A.., posesoare a B.I. seria … nr. ..…, CNP …….

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din …. 2008.

JUDECATOR, GREFIER,

. .

Red.6 ex.

…/….

…….2008