S* V*********** S********* S*
Apelant PârâtC******** L**** V**********
Apelant PârâtB******* D******
Intimat ReclamantRespinge apelul S* V*********** S********* S*, ca nefondat. Admite apelul Consiliului Local Vitomireşti, schimbă în parte sentinţa, în sensul că admite excepţia, respinge acţiunea faţă de această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu recurs.
Amână pronunţarea la data de 03.03.2008.
Pronunţare amânată la data de 28.02.2008
Având în vedere temeiul juridic al acţiunii, potrivit art.480 Cod civil, în raport de obiectul cererii, pune în vedere intimatului reclamant B******* D******, prin apărător Ciucă Vilian, să precizeze valorea imobilului, teren şi construcţii, la data introducerii acţiunii, sub sancţiunea art.1551 alin.1 Cod procedură civilă.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei pentru intimatul reclamant B******* D******, prin procurator Buzoianu Mariana, prin care solicită acordarea unui termen de judecată în vederea pregătirii apărării.