P*** A***
Recurent InculpatB********** F**************
Recurent InculpatC******* I**** C*****
Recurent InculpatG**** M***** A*****
Recurent InculpatD********* C******* I*****
Recurent InculpatÎncheiere: Amână pronunţarea la 12 iulie 2007 Admite recursul inculpatului P*** A***. Casează decizia penală, pe latură penală, în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat. descontopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi le repune în individualitatea lor. reduce pedeapsa aplicată inculpatului pe săvârşirea infracţiunii prev de art.208 alin.1, 4 art.209 alin.1 lit a,e,g,i cod penal,cu aplic.art.41 alin.2 şi 75 lit.c cod penal, de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare. În baza art.33,34 cod penal Contopeşte pedeapsa de 3 ani cu pedepsele aplicate anterior inculpatului, de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev de art.78 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal şi aceea de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii prev de art.77 alin.1,2 din OUG nr.195/2002, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 861 alin.1 şi 2 cod pen., Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani, compus din pedeapsa aplicată şi intervalul de timp stabilit de instanţă, de 2 ani. Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj; b. să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea. c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. e. să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 cod pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 88 cod pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului detenţia preventivă de la 10 mai 2006 la zi. În baza art. 350 alin. 3 cod pr. pen., Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 30/10 mai 2006 emis de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 2356/P/2006, dacă nu este arestat în altă cauză. Respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor Brăiculeanu Flavius Mugurel, C******* I**** C*****, G**** M***** A*****, D********* C******* I*****, Gheorghiţă Adrian Marian. Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei penale. Obligă inculpaţii Gheorghiţă Adrian Marian, G**** M***** A***** şi D********* C******* I***** la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului, pe inculpaţii C******* I**** C***** şi Brăiculeanu Flavius Mugurel, la câte 350 lei din care câte 150 lei onorariu apărător oficiu. Cheltuielile judiciare privind pe inculpaţii P*** A***, Nelepcu Marius Cătălin, Cioroianu Remus Georgin, Toader Ionuţ Cristian, Călăfăteanu Claudiu Marian şi Stratonie Robert Constantin rămân în sarcina statului, din care 600 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică.
pentru lipsa inculpaţilor minori Călăfăteanu , Stratonie, Nelepcu şi Cioroianu, precum şi pentru a depune la dosar motivele de recurs pentru D********* C******* I*****
-pentru lipsa de apărare a recurentului-inculpat D********* C******* I***** -pentru a se depune motive de recurs de către dl.avocat Jianu -se va efectua adresă Baroul de Avocat pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpatul Dîrvăreanu Încheiere/Menţine măsura arestării preventive a inculpatului P*** A***. Definitivă
la cererea dlui avocat Mircea Gacea, pentru a depune motive de recurs Termen 12 mai 2007, ora 10,30
Înch/ Menţine măsura arestării preventive a recurentului inculpat P*** A***. Definitivă. Termen de fond stabilit aleatoriu la data de 22.05.2007, ora 10, 30.
Respinge recursurile inculpaţilor ca nefondate. Obligă pe recurentul inculpat P*** A*** la 40 lei cheltuieli judiciare statului. Obligă pe fiecare dintre inculpaţii Toader Ionuţ Cristian şi Calăfeteanu Claudiu Marian la câte 80 lei cheltuieli judiciare statului din care 40 lei pentru fiecare inculpat onorariu avocat ce se va avansa din fondurile M.J.către B.A.Dolj. Definitivă.
respinge recursurile inculpaţilor ca nefondate