T**** T*****
Apelant InculpatM***** I**** G*******
Parte civilă Parte civilăS******* O******* C******
Parte civilă Parte civilăS******* D* U****** B******* - A***** B********
Parte civilă Parte civilăRespinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul T**** T***** împotriva sentinţei penale nr.30 din 9 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.589/104/2006. Menţine şi deduce prevenţia de la 29.03.2006, la zi. Obligă apelantul inculpat la 135 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu apărător oficiu Baroul Dolj, care va fi avansat din fondurile M.J. prin C.Ap. Cv. Cu recurs.
În baza art.300 ind.2 Cp.p.rap.la art.160 ind.b.Cp.p. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului T**** T*****. Cu recurs. Instanţa încuvinţează înlocuirea martorului cu alt martor în care sens urmează a se dispune amânarea cauzei.
În baza art.300 ind.2 Cp.p.rap.la art.160 ind.b Cp.p. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Cu recurs. Se acordă termen pentru lipsa martorului Constantin Stelian.
Menţine măsura arestării preventive. Avocat Ţuţuianu solicită termen ptr. a lua legătura cu inculpatul şi a completa cererile de probatoriu.
La cererea apătrătorului desemnat din oficiu apelantului inculpat T**** T*****- avocat Ţuţuianu Irina, se acordă termen în continuare.
Admite cererea privind audierea martorului Constantin Stelian, urmând a fi citat şi acordă termen.
MENTINE ARESTAREA PREVENTIVA Av. Tutuianu preg. apărării