P**** A***
ContestatorS************ G****** A* G*********
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul P**** A***, în contradictoriu cu intimatul S************ G****** A* G*********, cu sediul în Bucureşti, Palatul Victoria, Piaţa Victoriei, nr. 1, sector 1. Dispune anularea Ordinului nr. 89/17.02.2009. Obligă intimatul să reintegreze contestatorul pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data concedierii şi până la reintegrare. Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.10.2009.