M******** V********** C*** A** "********* V*******
Apelant ReclamantB******** I**
Apelant PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 356 A/16.03.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. 10542/301/2008, în sensul că în dispozitivul deciziei se va menţiona numele corect al pârâtului - Bordeianu în loc de Bordeanu. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.06.2011.
AP 16.03.2010.Dec. Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă ca nefondat. Admite apelul declarat de apelantul-pârât. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: Atribuie imobilul situat în Bucureşti, str. Lotrioara nr.15, bl. V37, sc. 1, et.8, ap.35, sector 3 în deplină proprietate şi liniştită posesie către pârâtul B******** I**. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 25.862, 5 Euro în echivalent în lei la data plăţii cu titlu de sultă în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Respinge ca neîntemeiată cererea apelantei-reclamante privind obligarea intimatului pârât la plata chelt. de jud. Cu recurs în termen de 15 zile de la com. E. Ciobotaru-pc