M******** A*****
PetentTrimite cauza Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în vederea întocmirii concluziilor şi sesizării Tribunalului Bucureşti, după eventuale cercetări, sub aspectul cererii de revizuire formulate de revizuentul-condamnat M******** A***** cu privire la sentinţa penală nr. 847/12.07.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 40517/3/2005 şi decizia penală nr. 255/06.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia aII-a Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în dosar nr. 3037/2/2008. În baza art. 192 alin. 3) C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, şi de la comunicare pentru revizuent. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.10.2009.
protest.
lipsa aparare
lipsa dosar.
probe.
lipsa procedura.
PROBE.