V**** S****
PetentV**** S****
PetentÎn baza art. 455 rap. la art. 453 lit.a CPP admite cererea de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin SP 1060/2006 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală. În baza art. 455 al 2 CPP rap. la art. 453/1 al 1 CPP pune în vedere condamnatului să respecte obligaţiile prev. la lit.a-d, respectiv : să nu depăşească limita teritorială a Municipiului Bucureşti; să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia domiciliază conform programului de supraveghere; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 454 al 1/2 CPP privind revocarea întreruperii executării pedepsei în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă. În baza art. 192 al 3 CPP cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul av. oficiu se va avansa din fondul MJLC. CU recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.11.2009.
LIPSA PROCEDURA
lipsa procedura
lipsa procedura
lipsa expertiza medico legala
In vederea efectuarii expertizei medico-legale