A*** T********** S**
ReclamantS********* A* T*** G*** T***** S***** V* T** A*** S***** A*** L* S********* C***** D* A****** Ş************
PârâtAdmite cererea. Dispune reziliereacontractului de agent încheiat la data de 02.01.2008. Admite în parte cererea reclamantei de obiligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pârâta la plata sumei de 5731 lei, reprezentând taxă de timbru . Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică 31.05.2010.
pt cunostinta acte
termen pentru a se depune înscrisuri
termen pentru administrare probe
termen pentru a se răspunde la interogatoriu
Constată că probele cu înscrisuri şi interogatoriu sunt utile,concludente şi pertinente în soluţionarea cauzei , în temeiul art. 167 C.pr.civ., astfel încât va încuviinţa pentru reclamantă şi pentru pârâtă aceste probe. Cu privire la proba testimonială solicitată de către ambele părţi, instanţa o apreciază ca neutilă. D-nul Helmuth Britt nu poate fi audiat ca martor întrucât, la momentul înmânării cecurilor către Huseyin Yagci, avea calitatea de reprezentant al reclamantei. De asemenea, audierea d-nei Stancu Mihaela care l-a însoţit de Huseyin Yagci nu va duce la soluţionarea cauzei. Părţile vor analiza posibilitatea audierii reprezentantului Ecol Logistic, urmând ca proba testimonială să fie reanalizată după administrarea celorlalte probe.
amâna cauza pentru a da posibilitatea reclamantei să ia cunostintă de întâmpinare
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor care funcţionează la Tribunalul Bucureşti, adoptată la data de 27.08.2009 privind protestul judecătorilor conform căreia urmează a se judeca doar cauzele privind măsurile preventive şi plasamentul minorilor, cât şi faţă de Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31.08.2009 privind protestul personalului auxiliar, urmează a amâna cauza,