N**** M***** I******* A***
ReclamantB******** I** D*** A***
ReclamantM********* B******** P*** P***** G******
PârâtN**** M***** I** -**** A*** L* S** N****** & G****
ReclamantB******** I** -**** A*** L* S** N****** & G****
ReclamantDin oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1736/15.11.2010 în dosarul nr. 13400/3/2009 al Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a Civilă, în sensul că se va scoate din dispozitiv menţiunea „în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia Civilă”, aceasta fiind trecută din eroare. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.02.2011.
resp.cer. ca neintem.; cu apel
am. la 8.11.2010 am. la 15.11.2010
Se va emite o adresă la SC Apolodor SA pentru a comunica relaţii cu privire la situaţia juridică a imobilului în litigiu, de a indica modalitatea de preluare, cine deţine în prezent acest imobil şi titlul în baza căruia îl deţine. Amână judecata şi acordă termen la data de 10.06.2010, complet A.F. 9, sala 201, ora 0830 pentru când părţile au termenul în cunoştinţă.
suependă judecarea cauzei cf. art. 155 ind. 1 C.p.civ.
Pune în vedere reclamanţilor să precizeze, în scris, care este notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în cazul în care aceasta nu a fost formulată să se arate acest lucru, precum şi titlul de proprietate deţinut pentru imobilul în litigiu, în caz contrar urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 155 ind. 1 C.p.civ. - se va prezenta originalul titlului de proprietate şi un exemplar lizibil al acestuia, certificat pentru conformitate cu originalul.