A** L*****
Apelant InculpatS* O***** H************* S**
Intimat Parte vătămatăIn baza art. 379 alin. 1 lit. b Cpp respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpatul A** L***** împotriva sentinţei penale nr. 6 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la data de 06.01.2009 în dosarul nr. 13724/300/2008Menţine sentinţa penală atacată.În temeiul art. 383 alin. 11 rap. la art. 350 alin. 1 Cpp menţine măsura arestării preventive a inculpatului A** L*****.Conform art. 383 alin. 2 Cpp rap. la art. 88 C.pen deduce perioada reţinerii de o zi din 23.09.2008 şi a măsurii arestării preventive a inculpatului de la 08.10.2008 la ziÎn baza art. 192 alin. 2 Cpp obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru apelantul intimat aflat în stare e arest preventiv.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.02.2009 Opinie separată În temeiul art. 379 alin. 2 lit. a Cpp admite apelul declarat de apelantul inculpat împotriva sentinţei penale nr. 6 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la data de 06.01.2009 în dosarul nr. 13724/300/2008 Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cpp rap. la art. 10 lit. c Cpp achită pe inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g şi i C.penÎn temeiul art. 383 alin. 11 rap. la art. 350 alin. 2 Cpp dispune punerea de îndată în libertate a apelantului inculpat , dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză.Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru apelantul intimat aflat în stare e arest preventiv.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.02.2009
În temeiul art. 344 alin. 2 C.p.p dispune repunerea pe rol în vederea reluării judecăţii. conform art. 308 alin.5 C.p.p dispune reluarea judecării cauzei în complet de divergenţă. Acordă termen pentru judecata la data de 12.02.2009, ora 14. Dispune citarea apelantului inculpat la locul de deţinere. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.02.2009.