M****** R*** M***** L******
ContestatorS* G**** T*********** S**
IntimatN***** I**
MartorAdmite în parte contestaţia, formulată de contestatorul Motofei Marius Leonard în contradictoriu cu intimata SC GECAD TEHNOLOGIES SRL Anulează deciziile nr171/09.12.2008 şi nr. 182/15.01.2009. emise de intimată. Dispune reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii. Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă intimata să plătească contestatorului sporul de vechime în procent de 10 % din salariul de bază ,respectiv suma de 633 lei lunar brut ,pe perioada ianuarie 2007-ianuarie 2009. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.07.2010.
ART. 96 CPC.