K*** C*****
ContestatorS* P********** S*
IntimatAdmite în parte acţiunea formulată de contestatoarea K*** C*****, cu domiciliul în Bucureşti, str. Nicolae Oncescu, nr. 2B, bl. 101, sc. A, ap. 45, în contradictoriu cu intimata SC Prodesign SA, cu sediul în Bucureşti, str. Căderea Bastiliei, nr. 56-58. Admite excepţia prescrierii dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, respinge cererea de anulare a deciziei nr. 15/9.03.2009. Obligă intimata la plata către contestatoare a compensaţiei egală cu un salariu lunar şi a drepturilor aferente perioadei 31.03.2009-6.04.2009. Respinge cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1.10.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Bucureşti, potrivit căreia începând cu data de 31.08.2009 se vor judeca numai cauzele în materie penală privind masurile preventive şi cele în materie civilă privind plasamentele minorilor, şi ţinând cont de asemenea de protestul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţei, cauza va fi amânată