C********* C******* S* -********* B********
ReclamantF******* T**** B****** R****
PârâtC***** S****** R****
PârâtAmână pronunţarea la data de 29.10.2009. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului C***** S****** R**** bucureşti de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu apel.
Hotarare 12119 din 29.10.2009Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalul Bucureşti, adoptată la data de 27.08.2009 privind protestul judecătorilor conform căreia urmează a se judeca doar cauzele privind măsurile preventive şi plasamentul minorilor, cât şi faţă de Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31.08.2009 privind protestul personalului auxiliar, urmează a amâna cauza, motiv pentru care,
PENTRU CA RECLAMANTA SĂ IA CUNOŞTINŢĂ DE ÎNTÂMPINARE
Deliberând, pentru ca precizările să fie comunicate cu citaţie către pârâtei, la care se vor ataşa câte o copie a înscrisurilor depuse de reclamantă, conform art.86 C.pr.civ., Verificând taxa judiciară depusă de reclamantă a constată că acesta a achitat corect taxa judiciară de timbru în cuantum de în valoare de 3.556, 70 lei precum şi timbrul judiciar de 5 lei, potrivit pretenţiilor precizate la termenul de azi respectiv la suma de 115.474, 65 lei. Pentru aceste, instanţa urmează a dispune amânarea cauzei. Drept consecinţă.