S* R****** S** L* U**** & A******** S**
CreditorS* L*** I********* S**
DebitorADMITE CEREREA CUM A FOST FORMULATA. PRESCHIMBA TERMENUL DE LA 11.11.2009 LA 10.06.2009. INCHIDE PROEDURA REORGANIYARII JUDICIARE ART. 132 ALIN. 1. NOTIFICA CREDITOAREA, DEBITOAREA, ORC BUCURESTI ŞI DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI. DISPUNE PUBLICAREA SENTINŢEI ÎN BPI. CU RECURS. PRONUNŢATĂ ÎN ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 10.06.2009.
Hotarare 3314 din 10.06.2009Admite cererea introductivă formulată de către creditoare în contradictoriu cu debitoarea. În baza art. 33 alin 4 raportat la art.26 alin 1 si art.1 a1.1 lit. din L85/2006 deschide procedura generală a reorganizării judiciare. Desemnează provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, administrator judiciar pe MĂRCULESCU BOGDAN, cu o retribuţie lunară de 2000 lei, exclusiv TVA, din averea debitoarei, conform art.19 si 34 din Lege, si care va îndeplini principalele atribuţii prevăzute de art. 20 din Lege. Pune în vedere administratorului judiciar prevăzută de art.252 din L31/90 republicată şi dispune menţionarea la ORC Bucureşti a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Administratorul judiciar va notifica: creditorii, debitoarea, ORC Bucureşti, acţionarii/asociaţii sau _________ conform art.61 din Lege art. l al. l din HG 460/2005. În temeiul art.62 al 1 din L, art 4 din HG 460/2005 si art.3,anexa 3.3. din Ord 1692/C/20\Xj a1.Ministerul Justiţiei, notificarea va cuprinde: 1. Termenul limită pentru depunerea cererii de admitere a creanţei la 03.08.2009 2. Termenul de verificare a creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar la 03.09.2009. 3.Termenul de definitivarea tabelului creanţelor la 03.10.2009 4. Termenul pentru soluţionarea contestaţiilor-la tabelul definitiv la 23.09.2009 5. Locul si data, ora primei şedinţe a adunării generale a creditorilor Notificarea se va publica, pe cheltuiala averii debitoarei într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dacă debitoarea are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrată în registrul de publicitate, administratorul judiciar va emite instant autorităţilor, ori instituţiilor care deţin aceste registre o copie de pe sentinţa si deschiderea procedurii pentru a se face menţiunea respectivă. Pune în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii actele si informaţiile prevăzute de art.28 alin 1 din L. Pe baza documentelor depuse conform art.28 si 35 din L., şi în urma examinării situaţiei economice debitoarei, administratorul judiciar va întocmi, in termen de 30 de zile de la desemnare, un raport de activitate prin care va propune fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale aşa cum prevede art.54 din L. În funcţie de cuprinsul raportului şi în condiţiile şi termenele prevăzute de art.94 din L., administratorul judiciar va elabora un plan de reorganizare. În termen de 60 de zile de la desemnare, administratorul judiciar va întocmi un raport amănunţit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi asupra existentei permiselor angajării răspunderii acestora, conform art.138 din L, precum si asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă. - activitatea debitoarei ori a motivelor care nu permit organizarea cu respectarea formalităţilor prevăzute de art.3, anexa 3.5 din ORD 1692/C/2006 al Ministerului Justiţiei. La fiecare termen de continuarea procedurii, administratorul judiciar va prezenta un raport cuprinzând înscrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu adm. procedurii, sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile debitoarei, baza de raportare fiind luna întreaga, dar raportul poate cuprinde mai multe luni. În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna pers de specialitate, a căror numire, respectiv nivel de remuneraţie vor fi supuse aprobării judecătorului sindic, sau a comitetului creditorilor, cu excepţia cazurilor in care acestea, s-a stabilit ca vor fi achitate din fondul special de lichidare prevăzut de art. A din L. Pune in vedere administratorului judiciar prevederile art.252 din L.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la ORC Bucureşti reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Administratorul judiciar va inventaria patrimonial debitoarei si va lua masuri pentru conservarea bunurilor aplicând sigilii acolo unde este cazul, va întocmi bilanţul deschiderii procedurii conform L82/91- Legea contabilităţii - si va depune diligente pentru recuperarea creanţelor debitoarei de la alţi debitori. Pe durata perioadei de observaţie administratorul judiciar se va îngriji de redimensionarea organigramei astfel încât sa corespundă acestei etape si va asigura continuarea activităţii în scopul obţinerii unui rezultat financiar cât mai bun posibil. Debitoarea va putea sa continue desfăşurarea activităţilor curente si poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează in condiţiile obişnuite de exercitarea activităţii curente, pe durata perioadei de observaţie, in condiţiile art.49 din L. De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pe realizarea creanţelor asupra debitoarei sau bunurilor sale, respective oricăror termene de prescripţie a acestor acţiuni. In acest scop, dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii la instanţele judiciare in a căror jurisdicţie se afla sediul debitoarei respectiv tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi pentru a se suspenda aceste acţiuni. Administratorul judiciar va menţine sau denunţa contractile încheiate de debitoare in funcţie de necesităţi si oportunităţi iar, iar acolo unde se impune va solicita anulare actelor frauduloase încheiate in dauna creditorilor si a oricăror transferuri susceptibile de a prejudicia drepturile acestora. Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii, respectiv a creanţelor bugetare rezultate din titluri executării necontestate in termenele prevăzute de legi speciale pentru a se stabili legitimitatea, va exacta si prioritatea fiecărei creanţe. Creanţele constând în obligaţii care nu au fost calculate in valoare mare, fără, sau a căror valoare este supusa modificării, vor fi calculate de către administratorul judiciar si înscrie in tabelul de creanţe cu valoarea nominala pe care o aveau la data deschiderii procedurii. Dispune ca administratorul judiciar sa întocmească si sa înregistreze la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitoarei, in condiţiile art.72 din Lege. Interzice administratorilor debitorilor sa înstrăineze acţiunile ori părţile lor sociale sau de interes deţinute de debitoare fără acordul judecătorului sindic. Dispune indisponibilizarea acestor valori mobiliare in registrele speciale de evidenta ori in conturile înregistrate electronic. Pune in vedere administratorului judiciar sa ia masuri de arhivare a documentelor contabile ale debitoarei pe durata procedurii conform legii 16/1996, sa selecţioneze si sa întocmească procesul-verbal de predare primire in unitatea abilitata pentru păstrarea arhivelor conform art.11, 18, 18 ind. 1 din legea 16/1996, iar asupra masurilor dispuse sa încunoştinţeze Direcţia Jud. a Arhivelor Naţionale, aşa cum prevăd dispoziţiile art.34 din aceeaşi lege. In temeiul art. l lit."f" din LIO/200l, privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv, administratorul judiciar va verifica daca debit nu deţine bunuri imobile în patrimoniu care au fost preluate abuziv in perioada 6.03.1945-22.12.1989 si care pot face obiectul unor cereri de restituire in natura formulate de cei îndreptăţiţi. In baza art.7 din OG 79/99 modificata, ordona organelor de politie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice sa acorde concursul lor la îndeplinirea efectiva a atribuţiilor administratorului judiciar. După rămânerea irevocabila a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondenta emise de debitoare si administratorul judiciar vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limba romana, engleza si franceza, menţiunea: - "IN INSOL VENTA" - "IN INSOLVENCY" - "EN PROCEDURE COLLECTIVE" Obliga debit sa pună la dispoziţie administratorului judiciar toate informaţiile cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzând plăţile si transferurile patrimoniale efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. In temeiul art.5 din HG 460/2005 si art.2, anexa 204 din ORD l692/C/2006, o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii se va comunica ORC- Bucureşti si in Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termen pentru prima adunare a creditorilor al data de 08.09.2009 prezidata de administratorul judiciar cu următoarea ordine de zi: art.3,anexa 3.1 din ORD l692/C/2006 - prezentarea raportului întocmit de administratorul judiciar in condiţiile art.59 si 54 din L cu propunerea de continuarea perioadei de observaţie sau de trecere la faliment prin procedura simplificata alegerea unui comitet al creditorilor format din 3-5 creditori in cond.art.16 al. A si art.17 din L. - confirmarea administratorului judiciar desemnat provizoriu de judecătorul sindic sau alegerea unui alt administrator judiciar. - probleme diverse - la adunarea creditorilor vor participa si 2 reprezentanţi ai salariaţilor In temeiul art.18 din L, după deschiderea procedurii, dispune ca adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitoarea să desemneze un reprezentant (administrator special), persoana fizica sau juridica, care sa le reprezinte interesele. Dispune ca administratorul judiciar sa deschidă un cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii in termen de 2 zile de la notificarea procedurii daca debitoarea nu se conformează acestei obligaţii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 11.11.2009, ora 09.00 la sediul tribunalului. Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.06.2009.
Hotarare 3153 din 03.06.2009amana pronuntarea la data de 03.06.2009