O*** P*** O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B********
ReclamantS* E*** S*** G*** S**
PârâtS* E*** S*** G*** S** P*** A****** L* U** I********
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei comerciale nr.8403/29.05.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI a Comercială în dosarul nr. 16586/3/2009 cu privire la denumirea societăţii pârâte în sensul că aceasta este S* E*** S*** G*** S** în loc de SC EVRO SERV GRUP COM SRL cum în mod greşit s-a menţionat. Cu recurs în termen de 30 zile de la efectuarea publicităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.10.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor care funcţionează la Tribunalul Bucureşti, adoptată la data de 27.08.2009 privind protestul judecătorilor conform căreia urmează a se judeca doar cauzele privind măsurile preventive şi plasamentul minorilor, cât şi faţă de Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31.08.2009 privind protestul personalului auxiliar, urmează a amâna cauza
Admite cererea. Dispune dizolvarea societăţii comerciale pârâte. Dispune înregistrarea hotărârii în registrul comerţului, comunicarea către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la efectuarea publicităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.05.2009.
Hotarare 8403 din 29.05.2009