S******* N***
ContestatorS* A******* I************
IntimatAMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 8.02.2010 Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul S******* N***, în contradictoriu cu intimata SC Augsburg International. Constată nulitatea deciziei nr. 58/22.04.2009 emisă de intimată. Respinge cererea de anulare a adresei nr. 291/24.03.2009 emisă de intimată, ca rămasă fără obiect. Obligă intimata la plata către contestator a despăgubirilor egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii până la 8.02.2010. Respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 februarie 2010.
Încuviinţează cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de intimată. Acordă termen la data de 01.10.2009 C 7, ora 8.30, pentru când se va cita intimata cu un exemplar al cererii modificatoare depusă de contestator prin serviciul registratură şi cu menţiunea de a depune la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.07.2009.