G**** M******
ReclamantG**** G*******
ReclamantG****** N******
ReclamantD****** M*****
ReclamantS****** M*****
ReclamantTribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 14.01.2010, când a decis următoarele :Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice. Admite în parte cererea formulată de reclamanţi. Obligă pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi LIBERTĂŢILOR CETĂŢENEŞTI, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, TRIBUNALUL BUCUREŞTI la plata către reclamanţi a drepturilor salariale reprezentând spor de suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizaţia de încadrare brută lunară începând cu data de 13.05.2006 până la data de 12.11.2009, în funcţie de perioada efectivă lucrată de către fiecare reclamant în parte. Respinge cererea de acordare a acestui spor pe perioada 01.04.2004-12.05.2006 ca prescrisă. Respinge cererea privind acordarea acestui spor pentru perioada 13.11.2009 până la pronunţarea prezentei hotărâri ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.01.2010.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Bucureşti din data de 27.08.2009, potrivit căreia începând cu data de 31.08.2009 se vor judeca numai cauzele în materie penală privind masurile preventive şi cele în materie civilă privind plasamentele minorilor, precum şi protestul grefierilor, cauza va fi amânată pentru un nou termen de judecată
Având în vedere că dosarul a fost înaintat din eroare la acest complet de judecată, fără a se respecta principiul continuităţii, tribunalul va dispune înaintarea dosarului la completul 10, complet iniţial investit cu soluţionarea litigiului de faţă,
Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 03.07.2009, când a decis următoarele : Repune cauza pe rol în vederea punerii în discuţia părţilor a excepţiei prescripţiei extinctive. Acordă termen la data de 14.07.2009 complet 3-v, ora 08.30. Se vor cita părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.07.2009.
Admite cererea de preschimbare a termenului acordat, de la 08.09.2009, la 30.06.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.06.2009.