S* A******************** A**** S*
Recurent RECLAMANTS********* D* A******** U**** S*
Intimat PARATT*** I***
Intimat INTERVENIENTAdmite recursul Modifică sentinţa recurată în sensul că : Admite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2996,85 lei, cu titlu de despăgubiri şi penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi aferente acestei sume calculate de la data de 23.10.2007 până la data plăţii efective.Obligă intimata pârâtă să plătească recurentei reclamante suma de 461,06 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi recurs. Irevocabilă Pronunţată în şedinţă publică azi 04.11.2009
Hotarare Decizia nr.1509 din 04.11.2009Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor care funcţionează la Tribunalul Bucureşti, adoptată la data de 27.08.2009 privind protestul judecătorilor conform căreia urmează a se judeca doar cauzele privind măsurile preventive şi plasamentul minorilor, cât şi faţă de Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31.08.2009 privind protestul personalului auxiliar, urmează a amâna cauza, motiv pentru care,