S***** T****** M*******
ContestatorU************ S**** H****
IntimatAmâna pronuntarea la data de 22.07.2010. Admite în parte contestaţia completată formulată de contestatoarea STANCU –ŢIPIŞCĂ MARIANA , în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREŞTI, Anulează Decizia nr 1720 din 27.12.20098 . Dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pe intimată la plata unui despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la concediere până la reintegrare şi la plata contribuţiilor la fondurile speciale aferente acestor drepturi băneşti. Obligă pe intimată să efectueze menţiunile corespunzătoare cu privire la anularea deciziei de concediere în carnetul de muncă al contestatoarei. Respinge cererea de efectuare a menţiunilor privitoare la plata contribuţiilor la fondurile speciale în carnetul de muncă al contestatoarei ca neîntemeiată. Respinge cererea de plată a sporului de doctorat de la data încetării contractului de muncă până la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 22.07.2010.
Hotarare 5780 din 20.07.2010pentru ca parata sa depuna acte
administrare probe
pentru ca pârâta să depună acte.
pentru a se lua la cunoştinţă de cererea completatoare.
Pentru imposibilitate de prezentare, a contestatoarei