I*** I****
InculpatI*** I********* a****** l* u** C* s***** 5
InculpatI*** I********* a****** l* u** C* s***** 4
InculpatJ*** B T******* a****** C* S***** 5
Parte civilăM***** W****** a****** C* S***** 5
Parte civilăConexat la dasarul nr. 35466/3/2005
Amana judecarea cauzei la data de 02.03.2011, C3F, sala 208, ora 08.30 pentru cand se vor cita părţile civile ca în precedent. Se va cita inculpatul, la citaţie fiind ataşată o adresă, prin care conducerea Penitenciarului Graz – Jakomini din Austria să ne acorde sprijinul în ceea ce primeşte înmânarea citaţiei inculpatului I*** I****. Se citează martori din rechizitoriu neaudiaţi pană în prezent cu mandat de aducere cu însoţitor. Pune în vedere inculpatului, prin apărător, ca pană la termenul de judecată acordat să depună prin serviciul registratură lista cu probele pe care le solicită în apărare. Dispune conexarea dosarului nr. 20940/3/2009 la dosarul nr. 35466/3/2005. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.02.2011.
Amana judecarea cauzei la data de 02.02.2011, C3F, sala 208, ora 12.00 pentru cand se vor cita părţile civile ca în precedent. Se va cita inculpatul, la citaţie fiind ataşată o adresă, prin care conducerea Penitenciarului Graz – Jakomini din Austria să ne acorde sprijinul în ceea ce primeşte înmânarea citaţiei inculpatului I*** I****. Se citează martori din rechizitoriu neaudiaţi pană în prezent cu mandat de aducere cu însoţitor. Pune în vedere inculpatului, prin apărător, ca la termenul de judecată acordat să precizeze probele pe care le solicită. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.01.2011.
Amana judecarea cauzei la data de 08.12.2010, C3F, sala 208, ora 09.00 pentru cand se vor cita părţile civile ca în precedent. Se va cita inculpatul, la citaţie fiind ataşată o adresă, prin care conducerea Penitenciarului Graz – Jakomini din Austria să ne acorde sprijinul în ceea ce primeşte înmânarea citaţiei inculpatului I*** I****. Se vor cita din rechizitoriu neaudiaţi pană în prezent cu mandat de aducere cu însoţitor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2010.
Amana judecarea cauzei la data de 19.11.2010, Complet Special F, sala 139, ora 10.30 pentru cand se vor cita părţile civile ca în precedent. Se va cita inculpatul, la citaţie fiind ataşată o adresă, prin care conducerea Penitenciarului Graz – Jakomini din Austria să ne acorde sprijinul în ceea ce primeşte înmânarea citaţiei inculpatului I*** I****. Se vor cita din rechizitoriu neaudiaţi pană în prezent cu mandat de aducere cu însoţitor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.11.2010.
Amana judecarea cauzei la data de 15.09.2010, Complet 3/F, sala 208, ora 08.30 pentru cand se vor cita inculpaţi Cleps Elena ca în precedent şi Cleps Florin prin afişare la uşa CL Sector 4 Bucureşti şi la adresa din Dr. Tr. Severin, str. Jidostiteti, nr. 61, jud Mehedinţi iar părţile civile ca în precedent. Se vor cita martori Negoiţă Gabriel, Iordache Florin Răzvan, Ciocarlan Nicolae, Dron Ovidiu Stefan, Toma Gabriel Andrei, Florea Ovidiu Valentin şi Bordei Tiberiu Ionuţ Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2010.
Amana judecarea cauzei la data de 16.06.2010, Complet 3/F, ora 12:00 pentru cand se vor cita inculpatul I*** I**** şi părţile civile ca în precedent iar martorii din acte Negoiţă Gabriel, Iordache Florin Răzvan, Ciocarlan Nicolae, Dron Ovidiu Stefan, Toma Gabriel Andrei, Florea Ovidiu Valentin şi Bordei Tiberiu Ionuţ cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2010.
Amana judecarea cauzei la data de 19.05.2010, Complet 3/F, ora 11:00 pentru cand se vor cita inculpatul I*** I**** şi părţile civile ca în precedent iar martorii din acte Roată Daniel, Feraru Mădălin, Nicuţă George, Apostol Adrian, Duţă George,Pintile Cătălin, Velciu Dante, Dron Ovidiu Stefan, Manea Nicolae, Toma Gabriel, Bordei Toma, Dumitrescu Irinel, Stoian Mugurel cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.04.2010
l procedură şi l relaţi
Amana judecarea cauzei la data de 24.03.2010, Complet 3/F, ora 08.30, pentru cand se vor cita inculpatul I*** I**** şi părţile civile ca în precedent iar martorii din acte. Se revine cu adresă către Ministerul Justiţiei pentru a ne sprijini în vederea transferului temporar pentru audierea inculpatului I*** I**** faţă de care s-a emis mandat european de arestare, adresa la care se va ataşa o copie de pe încheierea prin care s-a dispus emiterea mandatului european de arestare preventivă precum şi o copie de pe mandatul european de arestare. Se revine cu adresă către Parchetul din Granz în vederea transferarii temporară a inculpatului I*** I**** la un Penitenciar din Romania, în vederea audierii, adresa la care se va atasa copie de pe mandatul european de arestare emis pe numele inculpatului, încheierea din data respectivă . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2010
lipsă procedură
lipsa dosare.
lipsă procedură.
Avand în vedere protestul magistraţilor.
lipsă de procedură
În vederea executării mandatului de arestare preventivă european.
lipsă procedură.