K***** M*******
ContestatorS* I******** S**
IntimatAdmite în parte acţiunea formulată de contestatoarea KITTELT MADALENA, cu domiciliul în Bucureşti, str. Delfinului, nr. 13, bl. D20, ap. 43, sector 2 în contradictoriu cu intimata S* I******** S**, cu sediul în Galaţi, str. Universităţii, nr. 11. Dispune anularea deciziilor nr. MK – PE 93/11.12.2008, MK – PE 93/16.12.2008, MK- PE 11/24.02.2009, emise de intimată. Dispune reintegrarea intimatei în funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la 14.01.2009 şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pârâta să efectueze rectificări în contractul individual de muncă nr. 10288/26.03.2007 şi în carnetul de muncă al reclamantei, în sensul înscrierii ca dată a începerii raporturilor de muncă (angajării) data de 1.03.2007 în loc de 07.03.2007. Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la acordarea şi plata zilelor de concediu de odihnă aferente anului 2008. Obligă pârâta la 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.06.2009.
Amana pronunţarea la 03.06.2009 Pronunţată în şedinţă publică
pentru ca pârâta să depună înscrisuri. Se conexează dosarul nr. 5989/3/2009 la dosarul nr. 2230/3/2009