Dosar 25/94/2003 din 08.05.2009

succesiune repunere pe rol


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25/94/2003
Data dosar:
08.05.2009
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-III-a Civilă
Obiect:
succesiune repunere pe rol
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.01.2010 la ora 08:30

    Complet: C-R.4
  • Soluţionare

    RESPINGE RECURSUL CA NEFONDAT. IREV.

  • Sedinta din data de 30.10.2009 la ora 08:30

    Complet: C-R.4
  • Încheiere

    Analizând actele şi lucrările dosarului apreciază necesară repunerea cauzei pe rol având în vedere faptul că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, după strigarea cauzei şi rămânerea în pronunţare pe excepţia netimbrării recursului, de către recurenta reclamantă I** N******* dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 19 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, astfel că,

  • Sedinta din data de 04.09.2009 la ora 08:30

    Complet: C-R.4
  • Încheiere

    Având în vedere hotărârilor Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, din data de 27.08.2009, precum şi a personalului auxiliar de specialitate prin care s-a decis continuarea protestelor declanşate în data de 06.07.2009, urmează a amâna cauza, astfel că:

Flux dosar


Actualizare GRPD