S* T*** D***** S**
ReclamantS* T** L****** I** S*
PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti. Declină competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.01.2010.
Hotarare 317 din 18.01.2010Pentru a da posibilitatea reclamantei să ia cunoştinţă de întâmpinarea depusă de pârâtă la acest termen, va amâna judecarea cauzei şi va comunica reclamantei un exemplar, urmând a proroga discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru termenul următor. Constatând că pe originalul chitanţei referitoare la taxa judiciară de timbru depusă la dosar de reclamnată este indicată ca plătitor societatea SC Bio Oil SRL, care nu este parte în prezentul dosar, va emite adresă către reclamanta S* T*** D***** S**, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în contul autorităţii publice locale de la sediul debitoarei conform modificărilor din Legea nr 146/1997, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, adoptată la data de 27 august 2009, privind protestul judecătorilor conform căreia urmează a se judeca doar cauzele privind măsurile preventive şi plasamentul minorilor, cât şi faţă de Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31.08.2009, privind protestul personalului auxiliar, urmează a amâna cauza, motiv pentru care,