C**** O*******
ContestatorC*** D* P***** A M*********** B********
IntimatAdmite în parte acţiunea, astfel cum a fost completată. Anulează decizia nr. 207492/07.05.2009 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să emită o decizie de pensionare reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2008, cu luarea în considerare şi a veniturilor evidenţiate la rubricile spor 5%- 25%, spor pentru munca în acord şi decret 46/1982 din adeverinţa nr. 1288/25.11.2008, emisă de SC EUROS TRADING SA. Obligă pârâta să emită reclamantului o decizie de recalculare a pensiei în baza OUG 100/2008, începân dcu 1 octombrie 2009. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţele de pensie rezultate dintre pensia recalculată conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.12.2008, la zi. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publicăj, azi 17.12.2010
Conform art.242 al.1 pct.2 din Codul de procedură civilă suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.11.2009