G***** C******* A********
PârâtM********* S*******
ReclamantC*** D* A******** D* S******* A M*********** B********
Chemat în garanţierespinge cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 5030/10.06.2010, ca neîntemeiată. Cu recurs.
amână pronunţarea la data de 03.06.2010 cand amână pronunţarea la data de 10.06.2010, admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea Geamăn Antoanela Cătălina în contradictoriu cu intimatul Ministerul Sănătăţii. Admite contestaţia formulată împotriva Ordinului Intern nr. 6/02.06.2009 emisă de Ministerul Sănătăţii. Anulează Ordinul intern nr. 6/02.06.2009 emis de Ministerul Sănătăţii. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul şi funcţia anterior deţinută concedierii pe perioada cu prinsă între data concedierii, 30.06.2009 şi până la data de 30.10.2009. Obligă intimatul la preluarea contestatoarei şi reîncadrarea acestuia pe funcţia deţinută de la data încadrării în Unitatea Managementului Proiectelor - Fond Global sau într-o funcţie corespunzătore. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii şi până la data preluării pe un post corespunzător, inclusiv a concediului de odihnă cuvenită pentru anul 2009 şi indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă. Respinge în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în granţie a CAsei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti formulată de intimatul Ministerul Sănătăţii. Obligă intimatul Ministerul Sănătăţii la plata sumei de 3200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către contestatoare. Cu recur în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.03.2010
Hotarare 5030 din 10.06.2010art. 96 din cpc.