B**** I* I***** C********
ContestatorC*** D* P***** A M*********** B********
Intimatadmite în parte acţiunea astfel cum a fost precizată. Anulează decizia nr. 190376/21.05.2009, emisă de pârâtă. Obligă pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 16.03.2009, cu luarea în considerare şi a veniturilor evidenţiate în adeverinţa nr. 1420/19.03.2009, emisă de SC ROMAERO BUCUREŞTI şi cu menţionarea numelui complet al reclamantei acela de BÎRZU ILEANA CONSTANŢA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită, potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada 16.03.2009, la zi.
Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor comunicate la termenul de astăzi formulată de contestatoare. Pune în vedere contestatoarei să precizeze acţiunea sub aspectului indicării faptului dacă mai insistă în capătul de cerere având ca obiect comunicarea buletinului de calcul şi să precizeze capătul patru al cererii în sensul de a arăta ce înţelege prin restituirea diferenţelor băneşti, ce reprezintă aceste diferenţe şi care este perioada pe care se solicită restituirea