P***** S***** L****
CreditorS* O****** P****** C******** S**
DebitorRespinge propunerea lichidatorului judiciar LIDER LICHIDARE REORGANIZARE SPRL de închidere a procedurii insolvenţei, conform art.134 din Legea nr.85/2006. Pune în vedere lichidatorului să notifice creditorii SC VODAFONE ROMANIA SA, SC ROMTELECOM SA şi SC ALLAYAN SERV SRL. Notificarea va cuprinde următoarele termene limită: 1. termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 16.02.2010; 2. termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 23.02.2010; 3. termenul de definitivare a tabelului creanţelor − 09.03.2010; 4. data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor la 01.03.2010. Pune în vedere lichidatorului completarea raportul prevăzut de art.59 alin.1-2 rap.la art.25 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 cu menţiuni detaliate privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă şi îndeplinirea celorlalte atribuţii legale aflate în sarcina sa. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 09.03.2010. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.01.2010.
Admite cererea debitorului SC OCTOGON PROIECT CONSTRUCT SRL cu sediul in Bucuresti, sector 12, str Transilvaniei nr 8, et.1, ap.1, J40/1404/2009. În temeiul art.107 alin 1 rap. la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului SC OCTOGON PROIECT CONSTRUCT SRL. În temeiul art.107 alin.2 din lege ridică dreptul de administrare al debitorului. Constată că debitorul este dizolvat anterior formulării cererii introductive. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii - 15 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 18.12.2009 ; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 31.12.2009 d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 15.01.2010e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 05.01.2010. Numeşte lichidator pe LIDER LICHIDARE SI REORGANIZARE SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului prevederile art.252 din Legea nr.31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art.109 alin.1 din lege, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin.3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.35 rap. la art.28 alin 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege. Pune în vedere lichidatorului să întocmească un raport de activitate amănunţit, în sensul art.59 alin 1din lege şi să-l depună la dosarul cauzei în termen de 60 de zile de la desemnare. În temeiul art.4 din lege dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidator. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 19.01.2010 C 12 ORA 13.00. Definitivă şi executorie. Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2009. PREŞEDINTE,