S* D***** S* C* S***** A***
CreditorS* A**** M******** S** P*** A************ J******* T***** S* A******** S***
DebitorAprobă raportul final întocmit de lichidatorul TĂNASĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL. Închide procedura insolvenţei deschisă faţă de debitoarea SC ADICO MULTISERV SRL. Descarcă pe lichidator de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de garanţii şi asociaţi. Ia act că remuneraţia lichidatorului şi cheltuielile de procedură au fost decontate din averea debitoarei. Dispune radierea debitoarei SC ADICO MULTISERV SRL din Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Notifică Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi D.G.F.P. Bucureşti cu privire la prezenta sentinţă, pentru efectuarea menţiunii. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.09.2011.
Hotarare 6518/2011 din 27.09.20111. Admite excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de SC PREMIER COM SRL, invocată de lihcidator. Respinge ca tardiv formulată această contestaţie. 2. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 18.01.2011, în sensul valorificării bunurilor debitoarei şi distribuirii către creditori a lichidăţilor obţinute. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
amana pronuntarea la 02.07.2010. 1. Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei creditoarei SC BETERA INVEST SRL, invocată de administratorul judiciar. Respinge ca tardiv formulată contestaţia creditoarei SC BETERA INVEST SRL. 2. Admite contestaţia formulată de debitoarea SC ADICO MULTISERV SRL la tabelul de creanţe preliminar în ce priveşte creanţa pretinsă de creditorul SC TIGER AMIRA COM SRL şi dispune înscrierea, în tabelul de creanţe, a acestui creditor cu o creanţă în valoare de 882,63 lei. Admite în parte contestaţiile debitoarei în ce priveşte creanţele pretinse de creditorii I.T.M. Bucureşti şi SC DEUTEK SA, cu consecinţa că: - dispune înscrierea creditorului SC DEUTEK SA în tabel cu o creanţă de 64 207,58 lei; - dispune înscrierea creditorului I.T.M. Bucureşti în tabel cu o creanţă de 7 lei. Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de debitoare în ce priveşte creanţa pretinsă de creditorul SC SAWA SA. 3. Admite propunerea administratorului judiciar TĂNASĂ ŞI ASOC. SPRL privind intrarea în faliment a debitoarei în procedura generală. Dispune intrarea în faliment, în procedura generală, a debitoarei SC ADICO MULTISERV SRL. Dizolvă societatea debitoare. Dispune plata către administratorul judiciar, din fondul de lichidare constituit conform art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, a sumei de 1 500 lei, reprezentând remuneraţie stabilită prin sentinţa de deschidere a procedurii. Pune în vedere debitoarei următoarele obligaţii: - să predea gestiunea averii către lichidatorul desemnat, în termen de 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii; - să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la intrarea în faliment, actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, cu excepţia celor prevăzute de lit.e) şi i) ale art.28 alin.1. Dispune întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Stabileşte următoarele termene limită: 1. termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului născute după data deschiderii procedurii sau al căror cuantum a fost modificat faţă de tabelul definitiv – 17.08.2010; 2. termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar de creanţe – 31.08.2010; 3. termenul de definitivare a tabelului definitiv consolidat − 14.09.2010. Desemnează în calitate de lichidator pe TĂNASĂ ŞI ASOC. SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o remuneraţie de 1 500 lei din averea debitoarei. Pune în vedere lichidatorului îndeplinirea următoarelor activităţi: - să îndeplinească formalităţile privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi; - să procedeze la sigilarea bunurilor din averea debitoarei; - să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, privind intrarea debitoarei în procedura falimentului şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit.c) şi art.35 din lege, debitoarei şi oficiului registrului comerţului în care aceasta este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii, iar în temeiul art.37 din lege să trimită o notificare similară şi instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege; - să deschidă un cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în cazul neîndeplinirii acestei atribuţii de către debitoare; - să înştiinţeze toate băncile la care debitoarea are disponibil în conturi cu privire la dispoziţia tribunalului de a nu dispune de conturile debitoarei fără un ordin în acest sens al judecătorului sindic sau al lichidatorului; Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 12.10.2010. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.07.2010.
Incheiere: Am.pronunţarea la 18.12.2009. Respinge cererea de intrare in faliment prin procedura generală.Termen pentru continuarea procedurii la 09.02.2010, cu respectarea art.59 alin.3-4 şi art.60 al.1-2 din lege.Pronunţată în şedinţă publică azi,18.12.2009.
HOTARASTE Respinge, ca nefondata, contestatia debitorului. Admite cererea creditorului S* D***** S* C* S***** A*** - Bucureşti, sector 3, BD.DECEBAL, nr. 17, bl. S 16, sc. 2, et. 3, ap. 30. În temeiul art. 33 alin. 4 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului SC ADICO MULTISERV SRL - Bucureşti, sector 6, BD.IULIU MANIU, nr. 12, bl. M 16, sc. 2, et. 8, ap. 111. În temeiul art. 47 din lege ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează următoarele termene limită: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 04.12.2009 c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 04.01.2010 d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor 19.01.2010 e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 08.01.2010. Numeşte administrator judiciar pe TANASA SI ASOCIATII SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art.33 alin.7 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi ridicarea dreptului de administrare, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 30 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 54 alin 1 şi 2 din lege şi, în termen de 60 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 15.12.2009. Definitivă şi executorie. Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.10.2009 PRESEDINTE
Hotarare 4369 din 06.10.2009