P*** D****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite excepţia prematurităţii formulării cererii de recalculare a drespturilor de pensie cu luarea în considerare a veniturilor din adeverinţa nr. 613/14.07.2008 emisă de PRODOMUS S.A. şi în consecinţă respinge acest capăt de cerere ca prematur. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta P*** D**** în contradictoriu cu pârâta C*** D* P***** A M*********** B******** aşa cum a fost precizată. Anulează decizia nr. 251383/02.07.2009, emisă de Casa de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti. Obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să se recalculeze pensia cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 24.06.2009, cu luarea în considerare a tutror veniturilor atestate de adeverinţele nr. 278/11.12.2008 emisă de IPROLAM SA şi nr. 313/09.03.2009 emisă de SC CARPAŢI PROTECT SRL. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2010.
Hotarare 3470 din 22.04.2010Pune în vedere contestatoarei să depună la dosar dovada depunerii adeverinţelor la dosarul de pensionare sau răspunsul emis de Casa de Pensii şi dispune citare intimatei cu menţiunea de a depune la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 251383/02.07.2009 cererea şi adeverinţele depuse de contestatoare şi desfăşurătorul cu pensia în plată la zi.