S* C***** C****** S**
ReclamantS* V***** C***** I** S*
Pârâtrespinge cererea. cu recurs în 5 zile de la comunicare
Avându-se în vedere cererea precizatoare depusă de reclamantă pentru ca aceasta să depună o cauţiune de 20 % din valoarea indicată până la care se solicită înfiinţarea popririi.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalul Bucureşti, adoptată la data de 27.08.2009 privind protestul judecătorilor conform căreia urmează a se judeca doar cauzele privind măsurile preventive şi plasamentul minorilor, cât şi faţă de Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31.08.2009 privind protestul personalului auxiliar, urmează a amâna cauza, motiv pentru care,