G****** E****
ReclamantG****** E***** C* D*** A***
ReclamantM********* B******** P*** P***** G******
PârâtAdmite contestaţia. Admite cererea de intervenţie în interes propriu. Anulează Dispoziţiile nr.12014/28.07.2009 şi nr.11814/9.06.2009 emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti. Obligă pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, în favoarea contestatoarei şi a intervenienţilor în interes propriu, cu privire la imobilul situat în fosta str.Dumbrava Nouă nr.16, sector 3, Bucureşti compus din teren în suprafaţă de 800 mp şi construcţia ce s-a aflat pe acesta, în prezent demolată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.04.2012.
suspendă soluţionarea prezentei cauze până la soluţionarea irevocabilă a dos. 7590/3/2010 aflat pe rolul TB cu recurs pe durata suspendării
Respinge excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată. termen 19.04.2010, cu citarea părţilor.