S* R***** S**
ReclamantS* A***** S*
PârâtRespinge acţiunea ca neîmtemeiată. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Ia act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.03.2010
Hotarare 2245 din 01.03.2010Având în vedere că apărătorul reclamantei a probat cererea de amânare, urmează să o încuviinţeze şi va lua act că pârâta a depus contractul de prestări servicii nr 097/2008 şi procesul-verbal de recepţie.
Constatând că prin întâmpinare pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, va respinge cererea acesteia de comunicare a documentelor care au stat la baza cererii de chemare în judecată deoarece acestea i-au fost comunicate anterior declinării cauzei de la Tribunalul Caraş Severin, pârâta depunând de altfel întâmpinare, astfel cum rezultă din filele 24-27 din dosar. În raport de dispoziţiile art 167 Cpc, va încuviinţa părţilor proba cu înscrisuri şi va pune în vedere acestora certificarea lor sub sancţiunea neluării în seamă. Va pune în vedere reclamantei să depună anexa nr 1 a contractului de prestări servicii nr 097/10.07.2008. Va respinge proba testimonială şi proba cu expertiză solicitate de reclamantă, faţă de împrejurarea că nu au fost indicaţi martorii şi nici ce se urmăreşte prin audierea lor, nici obiectivele expertizei tehnice solicitate.