I***** N****
InculpatS******* M*****
InculpatK****** K*******
InculpatS********* A*** D******
Parte civilăR*** C*******
Parte civilăRespinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor prev. de art. 25 Lg. 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 CP în infracţiunea prev. de art. 25 Lg. 365/2002 şi de art. 26 CP rap. la art. 24 al 1 Lg. 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 CP în infracţiunea prev. de art. 20 CP rap. la art. 26 CP rap. la art. 24 al 1 Lg. 365/2002, formulată de inculpaţii I***** N****, S******* M***** şi K****** K*******. I) - 1. În baza art. 25 Lg. 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 74 lit.a şi 76 lit.e CP condamnă pe inculpatul I***** N**** la o pedeapsă de 5 luni închisoare. 2. În baza art. 26 CP rap. la art. 24 al 1 Lg. 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 CP şi art. 74 lit.a, 76 lit.c CP condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 65 CP interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit.b CP pe timp de 2 ani, în condiţiile art. 66 CP. În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b şi 35 CP contopeşte pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit. b CP. În baza art. 71 CP interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit.b CP. În baza art. 81 CP suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 82 CP. În baza art. 359 CPP atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 şi 84 CP. În baza art. 71 al 5 CP suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 88 CP deduce reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 06.04.2009 la zi. În baza art. 350 al 3 lit.b CPP dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului în cauza de faţă. Dispune expulzarea inculpatului. II)- 1. În baza art. 25 Lg. 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 74 lit.a şi 76 lit.e CP condamnă pe inculpatul S******* M***** la o pedeapsă de 5 luni închisoare. 2. În baza art. 26 CP rap. la art. 24 al 1 Lg. 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 CP şi art. 74 lit.a, 76 lit.c CP condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 65 CP interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit.b CP pe timp de 2 ani, în condiţiile art. 66 CP. În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b şi 35 CP contopeşte pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit. b CP. În baza art. 71 CP interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit.b CP. În baza art. 81 CP suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 82 CP. În baza art. 71 al 5 CP suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 CPP atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 şi 84 CP. În baza art. 88 CP deduce reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 06.04.2009 la zi. În baza art. 350 al 3 lit.b CPP dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului în cauza de faţă. Dispune expulzarea inculpatului. III) - 1. În baza art. 25 Lg. 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 Cp, art. 74 lit.a şi 76 lit.e CP condamnă pe inculpatul K****** K******* la o pedeapsă de 5 luni închisoare. 2. În baza art. 26 CP rap. la art. 24 al 1 Lg. 365/2002 cu aplic. art. 41 al 2 CP şi art. 74 lit.a, 76 lit.c CP condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 65 CP interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit.b CP pe timp de 2 ani, în condiţiile art. 66 CP. În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b şi 35 CP contopeşte pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit. b CP. În baza art. 71 CP interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit.b CP. În baza art. 81 CP suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 82 CP. În baza art. 71 al 5 CP suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 CPP atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 şi 84 CP. În baza art. 88 CP deduce reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 06.04.2009 la zi. În baza art. 350 al 3 lit.b CPP dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului în cauza de faţă. Dispune expulzarea inculpatului. În baza art. 14,15 şi 346 CPP rap. la art. 998, 999 C civ. obligă incupaţii în solidar la plata următoarelor sume de bani : - 43717,20 lei către BCR; - 1666,86 lei cu dobânda aferentă (36 % pe an), calculată începând cu luna februarie 2009 către partea civilă BOCEA CLAUDIU; - 2933, 51 lei către partea civilă BRÂNCUŞ MINERVA DIANA; - c/val a 200 Euro calculată la data efectuării plăţii către partea civilă ADAM GHEORGHE; - 560 LEI către partea civilă MOŞOARCĂ COSMINA MONICA; - 6154 Euro (c/val în lei) către partea civilă DUMITRU DORU CONSTANTIN; 2000 LEI către partea civilă GABROV DUMITRU; - 2508 lei către partea civilă PELTECU NARCISA; - 5600 lei către partea civilă NIŢĂ CONSTANTIN; - 1613,3 LEI către partea civilă CONCAL MIRCEA; - 1200 lei către partea civilă CRĂCIUN MARIN; - c/val a 1200 DOLARI CANADIENI către partea civilă CHARLES ANDRE LEMOINE; - 1413,02 LEI către partea civilă POPA MATEI MARIA EMILIA; - 2290 lei către partea civilă DURLEA MARIA ; - 3257,16 lei către partea civilă IONESCU IONELA ALINA; - 2803 lei către partea civilă DULGHERU MIRABELA; - 663,05 lei către partea civilă ŞTEFĂNESCU ANCA DANIELA ; - 2700 LEI către partea civilă BOGHEAN RALUCA.. Respinge ca nefondată cererea de acordare a daunelor morale de 5000 lei formulată de partea civilă BRÂNCUŞ MINERVA DIANA. Ia act că celelalte părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit. Obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 2500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel. pronunţată în şedinţă publică azi 22.12.2009
am.pr.15.12.09.,am.pr.22.12.09.
In baza art.300/2 C.p.p rap. art. 160/b C.p.p. mentine starea de arest a inculpatilor I***** N****, S******* M***** si K****** K******* .Respinge cerererile de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea formulate de inculpati, ca nefondate. Cu recurs
lipsa procedura termen intermediar la data de 12.11.2009
administrare probe
In baza art.3001 alin.1 Cod proc. penală constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive luate faţă de inculpatii I***** N****, S******* M***** şi Krastev Vladimir. In baza art.3001 alin.3 Cod proc. penală mentine starea de arest preventiv a inculpatilor . Cu recurs