H**** C**** C* D********* A*** L* S* A R***** ,*********
ReclamantC******* S******** R****** C* D********* A*** L* S* A R**
ReclamantS* S**** P****** C********** S**
PârâtIa act că prin Decizia Comercială nr 1769/14.12.2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost modificată în tot încheierea din 26.10.2009. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.03.2010
Faţă de înscrisurile depuse de pârâtă, urmează a amâna cauza pentru a se redacta hotărârea pronunţată în recurs şi a fi restituit dosarul acestei instanţe, sens în care va emite adresă către Curtea de Apel Bucureşti
Va lua act că pârâta a învederat că plângerea sa urmăreşte amendarea domnului expert pentru modul în care au fost convocate părţile şi având în vedere că lipseşte dosarul de fond, iar raportul de expertiză nu a fost întocmit, urmează să amâne judecarea cauzei şi să revină cu adresă către expert cu menţiunea de a efectua şi depune raportul dispus în cauză în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru comunicare cu cel puţin cinci zile înainte de termenul ce se va acorda, iar în situaţia în care nu va putea fi întocmit să menţioneze motivele care au stat la baza neefectuării şi să depună toate dovezile de convocare a părţilor.
Admite cererea de asigurare dovezi. Încuviinţează efectuarea expertizei tehnice în construcţii având ca obiective: 1. stabilirea stadiului în care se află construcţia „locuinţă/ vilă tip B cu suprafaţă de 147,2 mp” situată în Tunari, str 1 Decembrie 1918, Ilfov, respectiv dacă este finalizată integral. 2. dacă respectă standardele tehnice de construire şi este conformă specificaţiilor anexe la contract 3. dacă îndeplineşte condiţiile pentru a fi locuită 4. dacă toate utilităţile, dotările şi finisajele sunt realizate 5. dacă toate datoriile şi utilităţile sunt pe deplin funcţionale Desemnează prin tragere la sorţi de pe lista de experţi autorizaţi comunicată de către BLET, pe domnul expert Constantinescu Valentin Virgil. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expert 1500 lei. Emite adresă către domnul expert Constantinescu Valentin Virgil cu menţiunea de a efectua şi depune raportul de expertiză în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru comunicare cu cel puţin cinci zile înainte de termenul ce se va acorda. Emite adresă către BLET cu menţiunea că a fost desemnat expert în specialitatea construcţii domnul Constantinescu Valentin Virgil. Stabileşte termen la 07.12.2009, C 3 Fond, ora 8.30, sala128, pentru administrarea expertizei. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.10.2009.