S****** M****
PetentIn baza art. 455 alin. 1 CPP combinat cu art. 453 alin. 1 lit. a CPP admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat S****** M**** şi în consecinţă: Dispune întreruperea executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 535 din 14.05.2009 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală (MEPI nr. 719 din 03.05.2010), pe o perioadă de 2 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. In baza art. 455 alin. 2 CPP combinat cu art. 453 ind. 1 CPP pe durata întreruperii executării pedepsei condamnatul va respecta următoarele obligaţii : Î a) să nu depăşească limita teritorială fixată (localitatea de domiciliu – Bucureşti), cu excepţia situaţiilor în care intervenţia chirurgicală, în considerarea căreia a fost admisă cererea petentului, impune deplasarea acestuia în alte localităţi din ţară (România) ; b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat, precum şi la organul de poliţie desemnat cu supravegherea (în a cărei rază teritorială locuieşte condamnatul); c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus întreruperea; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. In baza art. 455 alin. 2 CPP combinat cu art. 454 alin. 1 ind. 1 CPP, hotărârea prin care s-a dispus întreruperea executării pedepsei se va comunica în ziua în care aceasta devine definitivă secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte condamnatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse. Atrage atenţia petentului asupra dispoziţiilor art. 455 alin. 2 CPP combinat cu art. 454 alin.1 ind. 2 CPP constând în aceea că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor, instanţa revocă întreruperea şi dispune continuarea executării pedepsei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia . Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.09.2010.
Hotarare 585 din 06.09.2010lipsă relaţii INML
Repune cauza pe rol pentru a se clarifica împrejurarea menţionată în cuprinsul articolului unic din legea 195/2009 urmând ca INML să comunice dacă indicaţiile terapeutice recomandate de comisia medicală în cauza privind petentul S****** M**** se pot realiza prin internarea acestuia sub pază asigurata de către ANP şi dacă în prezent petentul se află (din punct de vedere medical) în imposibilitate de a continua executarea pedepsei. Se emite adresă către INML căruia i se va înainta o copie de pe raportul de expertiză întocmit în cauză. Se va cita petentul pentru termenul de judecata din 05.07.2010.
lipsa raport expertiza medico legală
lipsă raport expertiză med legala
lipsă rap expertiză med legală
lipsă rap expertiza med legala
lipsă raport de expertiza med-legală
lipsă rap expertiza med legala
probe