S* C******* S* B****
Recurent ReclamantD******* S****** B****
Intimat PârâtAdmis cererea. Dispune legalizarea şi investirera cu formulă executorie. irevocabilă.
Faţă de lipsa dosarului de fond, acordă cauzei termen.
Termen acordat pentru lipsa dosarului de fond.
Amână cauza la data de 13.10.2010 pentru soluţionarea recursului .
Respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâta D******* S****** B**** Admis în parte acţiunea Respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei să restituie înscrisurile intitulate "Actele adiţionale pe 2008" semnate şi ştampilate de reprezentanţii legali ai pârâtei. Respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei să restituie înscrisurile intitulate "Situaţii de lucrări lunare" semnate şi ştampilate de reprezentanţii săi legali Respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 277.059,05 lei reprezentând diferenţă de valoare de încasat ca urmare a ajustării preţurilor de deviz la situaţiile lunare Obligă pârâta la plata sumei de 135.343,86 lei reprezentând penalităţi de întârziere în decontarea lucrărilor. Obligă pârâta D******* S****** B**** la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.827,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv 4.317,8 lei taxă timbru judiciar aferentă sumei de 135.343,86 lei penalităţi , 5 lei timbru judiciar şi 1504,50 lei onorariu expertiză contabilă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Amână pronunţarea la 14.04.2010
Amână pronunţarea la 07.04.2010
Amână pronunţarea la 31.03.2009
Încuviinţează cererea de amânare formulată de părţile în proces pentru a lua cunoştinţă de conţinutul răspunsului la obiecţiuni
Având în vedere necesitatea ca expertul Anton Mihai să răspundă la obiecţiunile formulate de pârâta D******* S****** B**** la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză şi pentru ca reclamanta SC Concifor S.A. Buzău să achite diferenţa taxei de timbru judiciar.
Încuviinţează cererile de amânare formulate de părţile în proces, prin reprezentanţi, pentru a lua cunoştinţă de continutul raportului de expertiză Anton Mihai şi răspunsul la obiectiuni formulat de exp. Filip Stan
Amână cauza faţă de lipsa raporutlui de expertiză în specialitate construcţii şi pentru a se răspunde obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză în specialitate contabilitate.
Amână cauza pentru lipăsa raporutlui de expertiză în specilitate construcţii
Amână cauza pentru lipsa rapoartelor de expertiză
Amână cauza pentru efectuarea unor expertize în specialitate construcţii şi contabilitate
Amână cauza pentru efectuarea expertizerlor în specilaitate cosntrucţii şi respectiv contabilitate
Amână cauza pentru a se solicita relaţii Biroului Local de Expertize
Amână cauza la cererea pârâtei pentru lipsă apărare
Amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare.
Amână cauza la cererea pârâtei pentru lipsă apărare