G********* E****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite acţiunea precizată de reclamanta G********* E****, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei cu valorificarea menţiunilor din adeverinţa nr. 12/21.09.2009 emisă de Institutul Naţional de Sticlă, începând cu data de 6.10-2006 şi să emită o nouă decizie de pensionare în acest sens. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2010.