M****** M******
ContestatorC*** D* P***** A M*********** B*******
IntimatAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 5660/30.06.2011, pronunţată în dosarul nr. 47011/3/2009 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în sensul ca decizia nr. 47528 a cărei anulare s-a dispus a fost emisă la data de 17.09.2009, nu la data de 17.09.2008, cum s-a consemnat iniţial. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.08.2011.
amână pronunţarea la data de 30.06.2010 Admite cererea Anulează decizia nr. 47528/17.09.2008 emisă de Casa de Pensii Sector 3. Obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensie prin care să actualizeze pensia de serviciu cuvenită reclamantei începând cu data de 1.10.2008, având în vedere baza de calcul de 9.016 lei, şi pensia suplimentară de 117 lei, urmând ca drepturile de pensie actualizate să fie în cuantum total de 7600 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.06.2010.
Emiterea unei adrese pârâtei cu menţiunea de a depune actele ce au stat la baza Deciziei 47528 din 17.09.2008, sub sancţiunea amenzii judiciare. Amâna cauza şi acordă termen la data de 23.06 .2010 Complet 5 ora 8.30 camera 228, pentru când se va cita pârâta Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14.04.2010