V***** G***********
InculpatG******* G*******
InculpatC******** C********
Parte civilăR****** S***************
Parte civilăŞ***** I**
Parte civilăamana pron. la 14.03.2011 PF DC 21.03.2011 28.03.2011 04.04.2011 I. În baza art. 215 alin.1-3 şi 5 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., condamnă pe inculpatul Vasile George Liviu la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. În baza art.65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit.b C.p. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. aplică inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit.b C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată de 11 ani închisoare prevenţia de la data de 12.08.2009 la data de 17.03.2010. II. În baza art. 215 alin.1-3 şi 5 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., condamnă pe inculpatul G******* G******* la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. În baza art.65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit.b C.p. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.p. aplică inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată de 10 ani închisoare prevenţia de la data de 12.08.2009 la data de 17.03.2010. III. În baza art. 346 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.14 C.pr.pen. dispune anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţi cu privire la autoturismele: BMW 320 CD cu seria WBABS71040PR45659 înmatriculat cu nr.IF-03-DPN; BMW X5 cu seria WBAFB71000LX47685 înmatriculat cu nr.B-92-BWI; Mercedes Benz E 220 CDI cu seria WDB2110081B147538 înmatriculat cu nr. B – 75 – UYB; Audi A8 cu seria WAUZZZ4E68N005948 înmatriculat cu nr.IF-99-DSA; Mercedes Benz CLS 320 cu seria WDD2193221A116233 înmatriculat cu nr.IF-06-DSA; Mercedes Benz C220 cu seria WDD2040081A123221 înmatriculat cu nr. IF – 03 – KNA; BMW X5 cu seria WBAFA71000LU87226 înmatriculat cu nr. IF – 03 – JFF; Porsche Cayenne cu seria WP1AA29P88LA42441 înmatriculat cu B-94-UHK; Audi A4 cu seria WAUZZZ8E67A242407; Mercedes C220 CDI seria WDD2040081F048774. Dispune restituirea către SC EUROPCAR SECURITIFLEET MADRID, cu sediul în Spania, Avda. De Partenon, 16-18, Madrid 28042, a autoturismului AUDI A4 cu seria WAUZZZ8E67A242407. Dispune restituirea către SC EUROP CAR Aotovermietung GmbH, cu sediul în Germania, Tangstedter Landstrasse 81, 22412, Hamburg, a autoturismului Mercedes C220 CDI seria WDD2040081F048774. Dispune restituirea către ALLIANZ SEGUROS SA, cu sediul în Spania, CL Tarragona nr. 109, 08014-Barcelona, a autoturismului BMW X5 cu seria WBAFB71000LX47685 În baza art.118 li.e C.pen. confiscă de la inculpatul Vasile George Liviu suma de 22.000 euro, reprezentând preţul autoturismului vândut părţii vătămate Ş***** I** şi suma de 76.500 lei, reprezentând parte din preţul autoturismului vândut numitului Roşioru Silviu Laurenţiu. În baza art. 346 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.14 C.pr.pen. şi art.998 şi urm. C.civ. obligă, în solidar, pe inculpaţii Vasile George Liviu şi G******* G******* la plata de despăgubiri civile, după cum urmează: 38.000 euro către partea civilă Nicolae Ion; 28.000 EURO către părţile civile Berechet Mihaela şi Dragnea Cezar Gabriel; 51.000 euro către partea civilă Dumitrescu Sorinel Marian În baza art. 346 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.14 C.pr.pen. şi art.998 şi urm. C.civ. obligă pe inculpatul G******* G******* la plata sumei de 25.000 euro, despăgubiri civile către partea civilă Chelu Marinel Valentin. În baza art. 346 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.14 C.pr.pen. şi art.998 şi urm. C.civ. obligă pe inculpatul Vasile George Liviu la plata sumei de 100.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Mande Daniel; 48.000 euro către partea civilă Dumitrescu Sorinel Marian (în plus peste suma de 51.000 euro la care inculpatul a fost obligat în solidar cu G******* G*******); 7000 lei către partea vătămată Cochirlea Cristina; 66341 lei către SC MULTIBRAND AUTO SHOP SRL. Respinge, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii ale SC MULTIBRAND AUTO SHOP SRL. Ia act că părţile vătămate Ş***** I** şi Roşioru Silviu Laurenţiu au renunţat la cererile de constituire ca parte civilă. Dispune instituirea unui sechestru asigurător şi ridicarea, în vederea restituirii către persoanele îndreptăţite, a următoarelor bunuri: • autoturismele BMW 320 CD cu seria WBABS71040PR45659 înmatriculat cu nr.IF-03-DPN şi BMW X5 cu seria autentică WBAFB71000LX47685 înmatriculat cu nr.B-92-BWI aflate în custodia părţii vătămate Nicolae Ion; • autoturismul Mercedes Benz E 220 CDI cu seria WDB2110081B147538 înmatriculat cu nr. B – 75 – UYB aflat în custodia părţii vătămate Berechet Mihaela Cornelia; • autoturismele Audi A8 cu seria WAUZZZ4E68N005948 înmatriculat cu nr.IF-99-DSA şi Mercedes Benz CLS 320 cu seria WDD2193221A116233 înmatriculat cu nr.IF-06-DSA aflate în custodia părţii vătămate Dumitrescu Sorinel Marian. • autoturismul Mercedes Benz C220 cu seria WDD2040081A123221 înmatriculat cu nr. IF – 03 – KNA aflat în custodia părţii vătămate Ş***** I**; • autoturismul BMW X5 cu seria WBAFA71000LU87226 înmatriculat cu nr. IF – 03 – JFF aflat în custodia părţii vătămate Chelu Marinel Valentin. Dispune instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului Vasile George Liviu până la concurenţa sumei de 165.000 euro şi 173.341 lei. Dispune instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului G******* G******* până la concurenţa sumei de 142.000 euro. În baza art.191 C.pr.pen. obligă pe inculpaţii Vasile George Liviu şi G******* G******* la plata a câte 16.000 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în ambele faze ale procesului penal. Executorie cu privire la sechestrele asiguratorii. Cu apel.
În vederea administrării probatoriului.
PR. 02.03.2010 PF MD 03.03.2010 04.03.2010
Amână cauza faţă de lipsa unro volume ale dosarului de urmărire penală, nerestituite de la Curtea de Apel Bucureşti.
Ia act de retragerea cererii de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul Vasile George Liviu. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Vasile George Liviu. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor VASILE GEORGE LIVIU şi G******* G*******. Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor Vasile George Liviu şi G******* G*******. Respinge, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi ţara formulate de inculpaţi. Soluţia dispusă se comunică inculpaţilor de administraţia locului de deţinere. Cu drept de recurs.
Amână cauza faţă de lipsa dosarului de fond.
Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor VASILE GEORGE LIVIU şi G******* G*******. Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor Vasile George Liviu şi G******* G*******. Măsura dispusă se comunică inculpaţilor de administraţia locului de deţinere. Cu drept de recurs.