V****** M****
Apelant PârâtE***** V*****
Intimat ReclamantS**** G****** C*********
Intimat ReclamantN*** A********
Intimat Pârâtadmite apelul. anulează sentinţa apelată. Trimite cauza, pentru care competenţa de soluţionare a fondului aparţine în primă instanţă tribunalului, la registratura generală în vederea repartizării aleatorii. cu recurs.
Hotarare 280/2011 din 04.04.2011Deliberând, pentru a se cita recurenta – pârâtă V****** M**** cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, va amâna cauza. Admite cererea de ajutor public judiciar constând în scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, formulată de recurenta – pârâtă V****** M****. Dispune reducerea taxei judiciare de timbru la suma de 200 lei, ce urmează a fi achitată până la termenul de judecată din 27.09.2010. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.06.2010.
Deliberând, având în vedere lipsa de procedură cu intimata – pârâtă Naul Alexnadra, va amâna cauza. Totodată, instanţa dispune citarea intimatei – pârâte N*** A******** prin afişare la uşa instanţei. Pune în vedere recurentei – pârâte să depună la dosar dovada citării intimatei – pârâte Naon Alexnadra prin mica publicitate. Pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar în Camera de Consiliu, instanţa pune în vedere recurentei – pârâte să depună la dosar înscrisurile în susţinerea cererii de ajutor public judiciar în conformitate cu OUG nr.51/2008.
Deliberând, pune în vedere recurentei – pârâte V****** M**** să depună la dosar dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 9857,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei şi faţă de imposibilitatea de prezentare a avocatului intimaţilor – reclamanţi, urmează a amâna cauza.
Deliberând, având în vedere dispoziţiile prevăzute de art.85 raportat la art.107 C.pr.civ., va amâna cauza.
PENTRU A SE LUA CUNOŞTINŢĂ DE MOTIVELE DE APEL.
Deliberând, în baza dispoziţiilor prevăzute de art.156 C.pr.civ., va admite cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta – pârâtă şi pentru a da acesteia posibilitatea să-şi angajeze un avocat va amâna cauza, urmând ca la termenul ce se va acorda să se discute calificarea căii de atac. Totodată, având în vedere că la instanţa de fond intimata – reclamantă N*** A******** a fost citată prin mica publicitate, va dispune pentru termenul de judecată următor citarea acesteia prin afişare la uşa instanţei. Pune în vedere recurentei – pârâte să depună la dosar trei copii de pe motivele de recurs pentru a fi comunicate părţilor adverse sub sancţiunea prevăzută de art.155 ind.1 C.pr.civ.