Dosar 9561/3/2009 din 11.03.2009

drept de autor şi drepturi conexe


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9561/3/2009
Data dosar:
11.03.2009
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-III-a Civilă
Obiect:
drept de autor şi drepturi conexe
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.11.2011 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 3
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea reclamantei UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA – ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR, cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 141, sector 1, în contradictoriu cu pârâţii S.C. DYNAMIC ART MANAGEMENT S.R.L., cu sediul în Bucureşti, B-dul A.I. Cuza, nr. 55, sector 1, M********* C******** P*** P*****, cu sediul în Constanţa, B-dul Tomis, nr. 51, judeţul Constanţa. Obligă pârâţii în solidar la plata sumei de 36.606,41 lei plus TVA, reprezentând remuneraţie pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul festivalului World Music Mamaia 2008 şi la plata penalităţilor de întârziere aferente în sumă de 53.077,25 lei, calculate până la 25.10.2010. Obligă pârâtul Municipiul Constanţa la plata sumei de 289.079,35 lei plus TVA, reprezentând remuneraţie pentru comunicarea publică a operelor muzicale menţionate la pagina 20 a raportului de expertiză depus la 21.09.2011, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente, în sumă de 619.566,11 lei, calculate până la 25.10.2010. Obligă pârâţii să comunice UCMR-ADA raportul cuprinzând denumirea operelor autorilor şi durata de utilizare a operelor muzicale în spectacole. Obligă pârâţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată de 5139,30 lei. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2011

    Hotarare 1854 din 02.11.2011
  • Sedinta din data de 26.10.2011 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amână cauza

    la 02.11.2011.

  • Sedinta din data de 19.10.2011 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amână pronunţarea

    la 26.10.2011.

  • Sedinta din data de 21.09.2011 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

  • Sedinta din data de 01.06.2011 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 04.05.2011 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 06.04.2011 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 09.02.2011 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 24.11.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 29.09.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amânat

    PENTRU A SE LUA CUNOŞTINŢĂ DE ÎNTÂMPINARE.

  • Sedinta din data de 01.09.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Sedinta din data de 02.06.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Sedinta din data de 07.04.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Amânat

    PENTRU EFECTUAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ.

  • Sedinta din data de 13.01.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Sedinta din data de 18.11.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Sedinta din data de 23.09.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Sedinta din data de 03.06.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Încheiere

    Deliberând, faţă de lipsa de procedură constatată şi având în vedere dispoziţiile prevăzute de art.85 raportat la art.107 C.pr.civ., va amâna cauza:

  • Sedinta din data de 06.05.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1
  • Sedinta din data de 08.04.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 1

Flux dosar


Actualizare GRPD