P******** D* P* L**** J********** S********* 6
ApelantR*** A******
Intimat Parte vătămatăC***** I***
Apelant InculpatÎn temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cpp admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 138 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti la data de 20.02.2009 Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond: În baza art. 61 C.pen dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4223/2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 228/16.02.2006 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală şi contopeşte restul neexecutat de 217 zile închisoare cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului la data de 07.11.2008. În temeiul art. 88 C.pen deduce din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a arestării preventive de la 07.11.2008. Ia act că partea vătămată R*** A****** nu se constituie parte civilă în procesul penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art. 369 alin. 1 Cpp ia act de manifestarea de voinţă a apelantului inculpat C***** I***, în sensul retragerii apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 138 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti la data de 20.02.2009. În temeiul art. 383 alin. 11 Cpp rap. la art. 350 alin. 1 Cpp menţine măsura arestării preventive a inculpatului C***** I***. În temeiul art. 192 alin. 2 Cpp obligă apelantul inculpat C***** I*** la plata sumei de 150 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu în valoare de 100 lei se va deconta din fondurile MJLC către SAJ Bucureşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.04.09