Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte recursul formulat de recurenta Instituţia Prefectului Judeţului Covasna în numele Serviciului Public Comunitar regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna împotriva sentinţei civile nr 838/02.09.2010 pronunţată de Tribunalul Covasna-Secţia civilă n dosarul nr 1169/119/2010, pe care o modifică în parte în sensul că, Obligă pârâta să înmatriculeze pe numele reclamantului autoturismul marca Ford Mondeo cu nr de identificare WFONXXGBBNST36913, fără plata taxei de poluare pentru autoturisme prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 50/2008, dar cu respectarea celorlalte dispoziţii legale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.02.2011. Decizia nr. 189/R
Pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunţarea la data de 8.02.2011
pentru ca intimata reclamantă să depună la dosar dovada înmatriculării autoturismului într-un stat membru al UE şi dovada succesiunii vânzărilor autoturismului de la proprietarul din Austria la reclamant, ş.a.m.d se acordă termen de judecată pentru data de 1 februarie 2011