A****** A****
Intimat ReclamantS***** R**** - P*** M********* F********* P****** - P*** D******* C******
Apelant Pârâtincheiere din 25 august 2010: Admite cererea de îndreptare a erorii materiale şi în consecinţă : Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele deciziei civile nr. 73/Ap din 10.06.2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul civil nr. 1930/119/2009, în sensul că aliniatul al doilea al acesteia va avea următorul cuprins : ” Constată că prin sentinţa civilă nr. 287/19.03.2010, Tribunalul Covasna a admis acţiunea formulată de reclamantul A****** A**** în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat că reclamantul a suferit măsuri administrative cu caracter politic în condiţiile Legii nr. 221/2009 şi a obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 euro în loc de 50.000.000, echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii, în favoarea reclamantului cu titlu de despăgubiri morale.” Dispune efectuarea cuvenitelor îndreptări pe ambele exemplare ale deciziei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare .
respinge apelul. Dec. 73/Ap
Amână pronunţarea la 10 iunie 2010.
Amână pronunţarea la 3 iunie 2010.